Oare să ne rugăm numai când ne ispiteşte satana? Să ne rugăm fără să ne ispitească! Dar dacă ne ispiteşte, şi Dumnezeu îi dă voie, este un prilej în plus să nu mă stăpânească fiara asta nenorocită. Avem nevoie de o stare de prezenţă continuă, căci harul lui Dumnezeu ne ajută. Că nu putem fără harul lui Dumnezeu să ne mântuim. Este cu neputinţă să te mântuieşti, oricât ai fi de nevoitor, numai cu faptele tale, fără harul lui Dumnezeu.

Vezi cum i-a spus Hristos Sfântului Siluan Athonitul: „Gândul la iad şi nădejdea la Mine”. Adică nu te mântuiesc faptele tale. Chiar Sfântul Antonie cel Mare spunea că nu se mântuieşte, şi cine era Sfântul Antonie? Faptele omului nu-l mântuiesc fără harul lui Dumnezeu. Spune Mântuitorul: „Ceea ce la om este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă”. L-a întrebat Sfântul Apostol Petru: „Ce facem, Doamne, cine se mântuieşte?”. Deci nu faptele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu, dar să fim noi prezenţi. Nu meriţi tu atâtea haruri decât dacă eşti într-o smerită prezenţă.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  p. 203)