Pentru foarte mulţi dintre noi, timpul petrecut în şcoală poate însemna un tezaur inestimabil: cursuri excepţionale, profesori carismatici, întâmplări de neuitat, dar în primul rând cunoştinţe dobândite, de care ne folosim mai târziu ori pe care nu putem să le uităm, căci au avut un impact cu totul special asupra noastră. Ca orice învăţăcel, m-am bucurat, la rândul meu, de asemenea experienţe emoţionante, de neuitat. Bunăoară, una se leagă de Sfântul Leon, Episcopul Romei, sfânt al Bisericii nedespărţite, cinstit în fiecare an pe 18 februarie.

Trăitor în veacul al IV-lea, zbuciumat de multe erezii, sciziuni, sinoade, dezbateri ori reconcilieri, sfântul ierarh rămâne până astăzi un model de statornică credinţă şi sfântă mărturisire. Biserica străbătea vremuri tulburi, dezbinată de ereziile lui Nestorie, Eutihie sau Dioscor: aceştia învăţau că în Iisus Hristos nu există decât o singură fire, cea omenească fiind absorbită de cea dumnezeiască. Între vlădicii acelor timpuri, Leon s-a arătat unul din marii apărători ai dreptei credinţe, numărându-se printre susţinătorii Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon, care a readus pacea în Biserică. Legat de sfântul proslăvit astăzi, îmi răsună mereu în minte vorbele profesorului meu de dogmatică şi pastorală de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Întâistătătorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La un curs de pastorală, cu vocea-i inconfundabilă, gravă, ne-a vorbit nouă, studenţilor, despre importanţa slujirii preoţeşti. La un moment dat, chiriarhul a stăruit asupra sublimităţii misiunii preoţeşti în această lume, zicându-ne că se cuvine ca sacerdoţii să rămână cei mai apropiaţi slujitori ai Mântuitorului Hristos, cei mai fideli şi nemincinoşi martori ai tainei Crucii şi Învierii Lui.

Mitropolitul, la curs, transformat într-un dascăl cu o carismă aparte, a continuat să ne îndemne să avem conştiinţa chemării sfinte, care trebuie să fie o legătură unică dintre Hristos şi viaţa fiecărui preot în parte. Reamintindu-mi cuvintele sale, se trezeşte în mine acelaşi puternic sentiment de acum zece ani, când încercam să memorez rostirile pline de înţelepciune ale inegalabilului meu profesor. Ca să ne convingă cât de importantă şi grea se dovedeşte slujirea preoţească, ne-a relatat un moment din viaţa Sfântului Leon, Episcopul Romei, care în amurgul vieţii s-a rugat stăruitor Domnului să-i ierte păcatele, luându-l mijlocitor pe Sfântul Petru. A petrecut 40 de zile lângă mormântul Apostolului, în rugăciune şi post, rugându-l să intervină la Hristos pentru izbăvirea păcatelor sale. După sfârşitul perioadei de aspră penitenţă, i s-a arătat Sfântul Petru zicându-i: „M-am rugat pentru tine Domnului şi ţi-a iertat păcatele. Cât despre hirotonii şi cele ale Preoţiei, nu m-a ascultat Preamilostivul. Despre acestea vei răspunde când vei trece din viaţa aceasta”.

În sală s-a făcut o linişte apăsătoare. Cineva a exclamat: „Înfricoşător!”. Profesorul nostru a continuat, lămurindu-ne răspunsul primit de Sfântul Leon, în sensul că nu se poate interpune nimeni între Hristos şi preoţi, slujitorii Lui, deoarece există o relaţie unică şi directă de reprezentare a Domnului prin ei în lume. Din această pricină, cele ale preoţiei numai faţă în faţă cu Hristos, Marele Preot, se vor desluşi şi binecuvânta. Preoţii sunt chemaţi să devină icoana nemijlocită a lucrării şi prezenţei Domnului în Biserica Sa, căci Mântuitorul S-a întors la Tatăl: „Merg la Tatăl” (Ioan 16, 18). Dar n-a părăsit cu totul oile turmei Sale: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 10). Iată câteva din cuvintele inegalabilului meu dascăl, rămase adânc înrădăcinate în sufletul şi mintea mea.

Le-am aşternut astăzi pe hârtie, de ziua Sfântului Leon, ca şi noi slujitorii Domnului să ne amintim de preocuparea conştiincioasă a fericitului ierarh faţă de lucrarea sacerdotală la care a fost chemat, conştientizând cât de grea este Preoţia, neuitând nicicând răspunsul primit de Sfântul Leon: „Cât despre hirotonii şi cele ale Preoţiei, nu m-a ascultat Preamilostivul. Despre acestea vei răspunde când vei trece din viaţa aceasta”.