Obișnuința de a te gândi la Domnul
Dacă se obişnuieşte să se gândească la cele ale lumii, atunci si cu mintea va fi întotdeauna în aceasta.
Cineva va spune poate: „El se gândeşte tot timpul la iubirea lui Dumnezeu”. Dar la ce altceva să te gândeşti mai mult decât la Dumnezeu? Doar El ne-a zidit ca să fim veşnic împreună cu El şi să vedem slava Lui. Cine iubeşte ceva, acela vrea să şi vorbească de aceasta; după care ajunge la obişnuinţă: dacă se obişnuieşte să se gândească la Dumnezeu, îl va purta întotdeauna în suflet: dacă se obişnuieşte să se gândească la cele ale lumii, atunci si cu mintea va fi întotdeauna în aceasta. Obişnuieşte-te să te gândeşti la suferinţele Domnului, obişnuiește-te să cugeți la focul cel veşnic şi atunci acestea ţi se vor încrusta în suflet.
(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 2001, p. 155)
Maica Domnului, vasul care a purtat Mirul Cel nedeșertat
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro