Să știți că numai patimile și păcatele sunt ale noastre. Orice bine pe care îl facem este de la Dumnezeu și orice neghiobie pe care o facem este a noastră. Fie și pentru puțin să ne părăsească ha­rul lui Dumnezeu, și nu mai putem face nimic. Pre­cum în viața fizică, dacă Dumnezeu ne ia pentru puțin timp oxigenul, îndată murim, tot astfel și în viața duhovnicească, dacă se retrage pentru puțin harul dumnezeiesc, s-a terminat, ne-am pierdut.

Odată, pe când stăteam la rugăciune, simțeam o bucurie. Ore întregi stăteam în picioare și nu simțeam de­loc oboseală. Atât timp cât m-am rugat, am simțit o desfătare lăuntrică, ceva ce nu o pot exprima în cuvinte. După aceea mi-a trecut un gând omenesc: „Deoarece îmi lipsesc două coaste și răcesc repede, pentru ca să nu pierd această stare, ci să merg îna­inte cât va ține, mai bine să iau un șal, să mă înfășor cu el, ca nu cumva să răcesc mai târziu”. De în­dată ce am primit gândul acesta, imediat am căzut grămadă la pământ. Am rămas astfel cam o jumă­tate de oră și abia după aceea m-am putut ridica și merge la chilie ca să mă întind. Mai înainte, cu cât înaintam în rugăciune simțeam un fel de mângâie­re, de ușurare, de veselie, ce nu se pot explica. Dar de îndată ce am primit acest gând, am căzut grăma­dă. Dacă aș fi adus un gând de mândrie și aș fi spus, de pildă: „Nu știu dacă există trei într-o astfel de stare”, atunci aș fi pățit o mare vătămare. Am gân­dit omenește, precum se gândește șchiopul la câr­jele lui, iar nu diavolește. A fost un gând firesc, și cu toate acestea ai văzut ce am pățit.

Singurul lucru pe care îl are omul este inten­ția lui și potrivit cu ea îl ajută Dumnezeu. De aceea spun că oricâte bunătăți am avea, ele sunt daruri ale lui Dumnezeu. Faptele noastre sunt zero, iar virtu­țile noastre sunt un șir de zerouri. Noi vom încerca să adăugăm mereu zerouri și vom ruga pe Hristos să pună unitatea la început ca să devenim bogați. Dacă Hristos nu pune unitatea la început, osteneala noastră este pierdută.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 315-316)