Paraclisul Sfântului Cuvios Maxim Kavsokalivitul
Rugăciunile începătoare şi Psalmul 142 apoi:
Troparul
Vultur zburând deasupra munţilor duhovniceşti şi făclie nestinsă a rugăciunii ce luminează tot muntele Athonului, pe tine te cunoaştem fericite, cel ce cu secerea rugăciunii ai tăiat toţi spinii patimilor şi căi netede ai gătit paşilor Cuvântului ca prin lucrarea Duhului, glasul inimii tale neîncetat să strige: Avva, Părinte! Nu înceta a aduce jertfe de rugăciuni, pentru noi, cei greu răniţi de săgeţile multor patimi.
Slavă… Și acum…
Nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi scăpat pe noi de atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi păzit pe noi până acum slobozi? Noi de la tine, Stăpână, nu ne vom departa, că tu mântuiești pe robii tăi pururea din toate nevoile.
Apoi îndată Psalmul 50: Miluiește-ma, Dumnezeule…
Canonul Cuviosului Maxim Kavsokalivitul
Cântarea I
Apa trecându-o ca pe uscat şi de răutatea egiptenilor izbăvit, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mă înspăimânt cu mintea, voind a lăuda faptele tale mai presus de minte, dar rogu-te numai a-mi îndrepta în chip înţelegător arcuşul gândului smerit, ca inima mea să slobozească cântarea rugăciunii spre mărirea ta, Cuvioase Maxim.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din pruncie s-a arătat răsăritul faptelor tale celor bune, căci pe cei goli ai îmbrăcat şi pe săraci ai îndestulat, luând ca plată de la Tatăl acoperământul Duhului şi Pâinea Cea cerească, pe Care roagă-O să hrănească înţelegător şi inimile noastre cu dumnezeieştile cuvinte.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Nevoind a fi despărţit de dragostea lui Hristos prin legarea cu legăturilor lumii în însoţirea cea după lege cu soţie, ai zburat cu aripile rugăciunii către Mirele ceresc şi ai luat povara Lui, devenind iscusit monah. Pe mine, cel ţinut în lanţurile multor griji lumeşti, mă slobozeşte pe pajiştea înţelegătoare a tainelor Duhului.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Întunericul minţii mele îl risipeşte cu raza rugăciunii Tale şi-mi dă mie a grăi cu pricepere laude spre împodobirea icoanei fecioriei Tale desăvârşite.
Cântarea a III-a
,,Tu eşti tăria celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi; şi pe Tine Te laudă duhul meu”.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lângă un bătrân iscusit ai sporit în toate faptele cele bune, făcând cinste cinului călugăresc, iar acum pe noi, cei goi de faptele cele bune, ne împodobeşte cu acoperământul rugăciunilor tale.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un porumbel ai zburat către Constantinopol şi ca într-un cuib te-ai odihnit în biserica Născătoarei de Dumnezeu, îndulcindu-te de minunile Ei, cu care umple de bucurie şi inimile noastre cele neroditoare de înţelepciune.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Rugăciunea lui Iisus cu uşurinţă se lucra în inima ta curată şi râurile de lacrimi ţi-au adus belşug de virtuţi; potoleşte seceta sufletului meu pricinuită de patimi, trimiţându-mi ploaia rugăciunii tale.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Fiind căzut eu pe cărările patimilor, zac necercetat, dar Tu Preacurată, după pilda samarineanului milostiv, mă ridică şi în cămara rugăciunii Tale tămăduieşte-mi rănile cele sufleteşti.
Apoi aceste stihiri:
Smerenia inimii tale şi dragostea cea nebiruită către Născătoarea de Dumnezeu ţi-au făcut lesne suire pe scara rugăciunii, iar acum întru înălţimi petrecând, adu-ţi aminte şi de cei ce se primejduiesc în marea ispitelor.
Maica Cuvântului, nou Rai gândit Te cunoaştem pe Tine, mai înfrumuseţată decât Raiul cunoscut; cu strălucirea darului Tău arată şi inima mea icoană a Raiului înţelegător.
Sedealna
Glas 2
Podobie: Ceea ce esti rugatoare calda…
Deasupra Athonului te-ai suit, ascultând glasul dulce al Maicii Domnului, şi după grele ispite te-ai umplut de lumină şi de mireasmă dumnezeiască, luând dar asupra duhurilor răutăţii prin porunca Stăpânei noastre, pe care roag-O să alunge de la noi tulburările vrăjmaşilor.
Cântarea a IV-a
,,Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum socotindu-l a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne!”.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vedenia cea înfricoşătoare pe muntele Athonului părutu-s-a rătăcire celor neîncercaţi şi lepădat fiind de toţi ca un înşelat, ai pribegit pe cărări neumblate, netezindu-ţi cărările inimii cu rugăciunea, pe care arat-o lucrătoare şi întru mine.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
După puţină locuire ardeai colibele în care locuiai, înălţându-se tot mai mult palatul inimii tale spre cele cereşti; coliba cea săracă a inimii mele o întăreşte Părinte, întru smerenie cu piatra rugăciunii tale.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Ca o pasăre locuiai în pustie, răbdând foamea şi setea şi toate schimbările vremii, dar cu mintea zburai împreună cu îngerii către lăcaşurile cereşti, unde nu este lipsă şi întristare; pe noi, cei ce locuim în pustia lumii, ne povăţuieşte a ne ridica gândul către frumuseţea lumii nevăzute.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Întunericul lenevirii mele îmi înmulţeşte mie tânguirea în întunericul cel veşnic, dar eu nu bag de seamă; pentru aceasta, mai înainte de a pieri, străluceşte-mi Preacurată, lumina pocăinţei.
Cântarea a V-a
,, Negura sufletului meu, Mântuitorule, risipeşte-o cu lumina poruncilor Tale şi mă luminează ca un singur Împărat al păcii ”.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând întru tine părinţii roadele Duhului Sfânt, au încetat a te necăji şi ca pe un mare nevoitor te aveau la evlavie, iar noi cu suspinuri cerem să ne cercetezi cu darul rugăciunii Tale.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Minunatu-s-a Sfântul Grigorie Sinaitul de înălţimea vieţuirii tale îngereşti şi a căutat să se adape şi el din izvorul înţelepciunii tale, din care trimite picături şi nevredniciei noastre.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Mărturisit-ai Cuvioase, că sărutând icoana Maicii Domnului luat-ai darul rugăciunii neîncetată a inimii, după stăruitoare cereri; neîndrăznind noi, întunecaţii, a cere un asemenea dar, pentru nevrednicia noastră, numai te rugăm să dobândeşti iertarea multelor noastre fărădelegi.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Numai Tu ai purtat în braţe ca o Maică pe Cel necuprins de legătura gândului îngeresc, pe Care însă roagă-L să pecetluiască inima mea cu adevărul Său.
Cântarea a VI-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Taine înalte şi scumpe Duhul Sfânt arată ochilor sufleteşti curăţiţi cu darul lui Dumnezeu; neîncercaţi fiind noi în viaţa cea duhovnicească numai te rugăm să arăţi sufletului nostru muntele păcatelor noastre, îngrădindu-ne cu tânguirea pocăinţei.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Minţii învăluite de Duhul nu-i este cu putinţă a cugeta cele pământeşti, arătat-ai Părinte; cu raza rugăciunii tale risipeşte şi întunericul cugetării mele pătimaşe, ca întru curăţie să aduc laudă Luminii Celei Neapuse.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Înger pământesc te-a numit pe tine marele Grigorie, căci carte a tainelor dumnezeieşti te-ai arătat luminată de Duhul întru care mâna Cuvântului a scris gândurile Tatălui; cu aripile rugăciunii tale la judecată acoperă cartea cea înnegrită a păcatelor mele.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
De focul veşnic mă tem, dar a înmulţi răutăţile nu încetez; pe mine, cel căzut în prăpastia multor păcate, ridică-mă cu mâna Ta, punându-mi înaintea spre contemplare icoana pocăinţei.
Apoi aceste stihiri:
Ascultând sfatul Sfântului Grigorie Sinaitul şi al fraţilor într-o peşteră te-ai statornicit, dar cu mintea călătoreai spre înălţimi tot mai mari, strălucind tuturor ca un soare al înţelepciunii; cu razele rugăciunii tale luminează şi peştera cea întunecată de patimi a inimii mele.
Preacurată, care, prin cuvant, negrait ai nascut pe Cuvantul in zilele cele mai de apoi, roaga-te Lui, ca una ce ai indraznire de Maica.
Condacul
Glas 2
Podobie : Cu sangiurile tale…
Cetele călugărilor astăzi se adună într-un gând să facă pomenire de vieţuirea ta cea mai presus de minte, cu ale cărei raze luminează-ne şi pe noi, ca să ne facem mai râvnitori spre plinirea poruncilor dumnezeieşti, Cuvioase Maxim, lauda Părinţilor.
Prochimenul
Glas 4
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său.
Stih: Fericit barbatul cel ce se teme de Domnul…
Evanghelia dupa Matei
Zis-a Domnul ucenicilor Sai: Toate Mi-au fost date de catre Tatal Meu si nimeni nu cunoaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decat numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i desopere. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre caci jugul Meu e bun si povara Mea e usoara.
Slavă…glas 2:
Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Și acum…
Pentru rugăciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule…
Stihira
Glas 6 (forma glasului 2)
Podobie: “Toată nădejdea…”
Cu imnuri te tânguiai în jurul mormântului, dar îngerii îţi înfrumuseţau ţie palatul cel ceresc gătit, iar noi într-un gând te rugăm să ne ridici din mormântul patimilor la înălţimea pocăinţei, spre a nu ne lipsi de un smerit lăcaş în ceruri.
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Cuviosului Maxim Kavsokalivitul, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Cântarea a VII-a
Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Numai prin cuvânt izgoneai pe demonii ce se sălăşluiseră în robii Cuvântului, iar acum cu puterea cuvântului tău fă şi mintea noastră tulburată de gânduri rele ascultătoare de cuvintele dumnezeieşti.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Spre pocăinţă ai îndemnat sufletele cele rănite de patimi, iar acum şi pe mine, Părinte, care cumplit am căzut în adâncul multor păcate trage-mă cu legătura rugăciunii tale spre a începe tânguirea cea cu umilinţă înaintea Cuvântului.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Monahul cel supărat de diavol mers-a pe cărările cuvântului tău şi a aflat limanul tămăduirii, iar pe mine prin păzirea sfatului tău arată-mă mai aproape de mântuire.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Nu aflu odihnă, fiind eu împovărat cu multe păcate grele, dar la acoperământul milostivirii Tale alerg: Mântuieşte-mă Preacurată, cu îndurările Fiului Tău!
Cântarea a VIII-a
În văpaie de foc stau Ţie înainte heruvimii şi serafimii, Doamne, şi toată zidirea cântare frumoasă cântă Ţie: Lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii !
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe monahul cel ce voia a merge la Constantinopol l-ai păzit de primejdia morţii, văzând mai dinainte scufundarea caiacului, iar nouă, celor ce ne primejduim a ne scufunda în marea ispitelor întinnde-ne mână de ajutor prin rugăciunea ta stăruitoare.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vindecând pe cel asuprit de demonul nesăturării, l-ai câştigat pe el monah preaiscusit, hrănindu-l mai mult cu dumnezeieştile înţelegeri, din care împărtăşeşte-ne şi pe noi, cei ce neîncetat rumegăm cu mintea paiele gândurilor răutăţii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul și pe Sfântul Duh.
Moartea cea cumplită ai vestit monahului celui neascultător de stareţul lui, iar mie, celui ce petrec în neascultare de poruncile lui Dumnezeu, vesteşte-mi lumina pocăinţei, ca să mă mântuiesc cu darul rugăciunilor tale.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Nu cutez eu a cere Ţie daruri mai presus de minte, ştiindu-mă cu totul nevrednic; numai Te rog ca la judecată să-mi fii apărătoare nebiruită, ca să nu mă înghită pe mine, cel adăpat cu multe păcate, focul cel veşnic.
Cântarea a IX-a
Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Unui monah i-ai proorocit că va fi omorât de ismailiteni, iar în oglinda rugăciunii tale arată-mi şi mie biruinţa asupra patimilor ce mă necăjesc, ca să văd în oglinda inimii strălucind pe Soarele dreptăţii.
Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvintele proorociei tale ai vestit şi împăraţilor, iar nouă dăruieşte-ne Părinte, a ne vedea păcatele cele multe, ca să scăpăm de osânda iadului celui înfricoşător.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Gândirea cea hulitoare a învăţatului ai îndreptat-o, arătându-te icoană mărturisitoare a sfinţeniei; pe mine, cel întunecat de norul ispitelor, mă arată nor cuvântător luminat de razele înţelepciunii Soarelui dreptăţii, ca să te cinstesc Părinte, pe tine şi toate cetele Sfinţilor celor ce bine au plăcut lui Dumnezeu.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Primeşte neputincioasa rugăciune a robilor Tăi şi ne ridică spre vieţuire mai bună, ca să ne învrednicim de primirea în cămara cea tainică a Mirelui Hristos.
Apoi îndată: Cuvine-se cu adevarat...
Apoi aceste
Stihiri
Glas 8
Podobie: “Ceea ce ești mai cinstită…”.
Bucură-te, oglinda sihaştrilor, soarele cel înţelegător al propovăduirii Soarelui dreptăţii, cu razele înţelepciunii tale risipeşte întunericul cel greu de purtat al inimii mele şi mă arată grăitor de taine dumnezeieşti.
Cetele monahilor împodobesc cu glasuri de cântări icoana vieţuirii tale mai presus de minte, iar noi, luând în minte nevoinţele tale, ne aprindem cu focul râvnei spre a te cinsti după vrednicie.
Pleacă spre smerire gândul meu cel semeţ, ca mai apoi să se plece de mulţimea roadelor înţelepciunii, având din destul ploaia rugăciunilor tale ca o binecuvântare sfinţitoare.
Cu multe proorocii strălucind şi cu viaţa cea mai presus de gând, făcându-te asemenea serafimilor, iar acum nouă străluceşte-ne Părinte lumina umilinţei, ca bine să ne nevoim spre câştigarea comorilor vieţii veşnice.
Ca un vultur întripat ai zburat deasupra pădurii celei dese, iar cu mintea luminată de Duhul petreceai pe Taborul inimii, fiind cu totul cuprins de flăcările iubirii Tatălui şi de smerenia lui Hristos şi îndulcindu-te de vederile cele tainice ale Treimii, înaintea Căreia stând, mijloceşte pentru noi, ca să scăpăm de focul cel veşnic.
Bună mireasmă a izvorât din mormântul tău, căci în toată viaţa ta ai fost miruit cu darul Duhului Sfânt şi făcându-te ascultător de poruncile Tatălui, ai urmat întru totul Fiului, ajungând la măsura vieţuirii îngereşti.
Cu buna mireasmă a rugăciunilor tale veseleşte şi sufletele noastre, ale celor ce încă petrecem rătăcindu-ne în noaptea acestei vieţi degrab trecătoare, aducându-ţi aminte de noi când ne vom înfăţişa înaintea judecăţii lui Hristos.
Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.
Sfinte Dumnezeule…Preasfântă Treime…Tatăl nostru…
și după ecfonis cântăm
Troparul
Glas 4
Podobie: Degrab ne întâmpină…
Vistierie necheltuită a înţelepciunii monahilor şi cartea cea nescrisă a minunilor dumnezeieşti, pe tine te cinsteşte muntele Athosului şi înaintea ta noi plecăm smerite gânduri, ca prin binecuvântarea ta părintească să ne faci şi pe noi părtaşi darurilor Duhului.
Apoi cântăm această
Stihira
Glas 2
Podobie: “Cand de pe lemn…”,
vreme în care ne închinăm icoanei Sfântului:
Ca unul ce slujeşti cu îngerii în cămările cereşti şi cu acoperământul rugăciunilor tale păzeşti tot muntele Athosului de săgeţile vicleanului, păzeşte şi inimile noastre de suflarea viforului gândurilor rele, ca întru ostenelile rugăciunii smerite să le prefacem în cămări ale tainelor Împărăţiei.
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.
Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.