Rugăciunea bate în inimă ca şi inima însăşi,

Rugăciunea inimii – ca şi răsuflarea, Rugăciunea lăuntrică – lumina dinlăuntru,

Aceasta în Athos, s-a arătat în Maxim.

Maxim se înălţa ca un duh fără trup,

Iradiind lumina rugăciunii;

A rugăciunii bucuria,

A rugăciunii toată îndestularea,

Prin rugăciune văzând cerurile deschise.

Prin rugăciune a văzut cum omul se preaslăveşte,

Prin rugăciune s-a văzut alături de Hristos,

Prin rugăciune Sfânta şi Preacurata lui i s-a înfăţişat.

Sufletul lui Maxim șade în ceruri.

Sfântul Grigorie odată l-a întrebat:

Spune-mi, O dreptule Maxime, cum cunoşti tu

Că vederile tale sunt bune, cum afli tu că nu sunt înşelătoare,

Închipuiri viclene ale şarpelui Satan?

De acolo ştiu, şi de acolo aflu,

Care vederi sunt bune,

De acolo că ele îmi încălzesc inima şi trupul cu o bucurie dulce,

Că duhul meu nu se tulbură, ci se umple de pace,

Şi tânjeşte după ele cu dor liniştit;

De acolo ştiu că ele sunt bune.

Pentru că la semnul Sfintei Cruci ele stau încă cu mine

Ispita bucurie dulce nu poate să aducă.

De acolo ştiu că ele sunt bune,

Pentru că îmi aduc o pace binecuvântată care mă învăluie cu totul.