„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!”.

Iubiţi credincioşi, cinstitori ai Învierii Domnului,

Ca în fiecare an, am rostit şi am cântat împreună Hristos a Înviat şi în această noapte sfântă a Paştelui. Prin această rostire mărturisim, deodată, două lucruri: credinţa în învierea noastră, aşa precum Domnul nostru Iisus Hristos a înviat, totodată nădejdea că, o dată cu acest Paşte, vom păşi spre o viaţă mai bună, mai demnă, atât sub aspect moral, cât şi material.

Să-I mulţumim, aşadar, Domnului că ne-a ajutat să ne învrednicim de participarea la această preafrumoasă şi sfântă slujbă, că la aceasta oră liturgică suntem lângă o sfântă biserică.

Iubiţi credincioşi,

Am urcat, începând din Duminica Floriilor, spre Ierusalimul cel dohovnicesc, treptele Deniilor din serile săptămânii Patimilor. Am fost din nou martorii suferinţelor Mântuitorului nostru: vinderea, batjocorirea, încununarea cu spini, răstignirea, moartea şi punerea în mormânt. Am trecut şi noi pe sub Sfântul Epitaf, mărturisind tainic că vrem să ne îngropăm păcatele şi noi cu Iisus, care S-a lăsat îngropat spre a îngropa păcatele omenirii, apoi am sărutat Sfânta Cruce, altar al jertfei, înţelegând că numai printr-o viaţă jertfelnică putem nădăjdui că vom învia şi noi, precum El a înviat în urma jertfei şi morţii pe Cruce.

Învierea Lui ne umple acum sufletele de bucurie, Paştele fiind cel mai luminos praznic din calendarul creştin. Dar ce înseamnă, oare, cuvântul „paşte”, rostit atât de des?

Acum 3500 de ani, în valea Nilului din Egipt, poporul evreu se găsea într-o grea robie, de peste 400 de ani. Prin voia Domnului ei au ieşit din această robie şi la plecare, au luat, între multe altele şi un cuvânt care - nu bănuiau atunci - va primi o consacrare deosebită. Cuvântul minune era PASAH şi desemna în limba egipteană sărbătoarea solstiţiului de primăvară, când soarele trecea din emisfera australă în cea boreală.

Propriu-zis pasah însemna trecere şi semnifica biruinţa luminii asupra întunericului. Cu oarecare transformare, evreii i-au zis pesah, tot cu înţelesul de trecere, adică trecerea lor prin Marea Roşie, de la robia egipteană la libertatea Ţării Făgăduinţei. Adică trecerea de sub jugul robiei la bucuria libertăţii. Grecii au preluat cuvântul minune, zicându-i pasha; aproape la fel i-au zis şi latinii: pascha - pascae. De aici îl are şi limba română, paşti sau paşte, cuvânt sinonim cu înviere, adică trecere de la moarte la viaţă, de la robia păcatului - prin jertfa şi învierea Domnului – la bucuria vieţii întru virtute.

Iubiţi ascultători,

În fiecare an, în cea mai emoţionantă noapte liturgică retrăim sensul adânc al acestei treceri, când Hristos Cel înviat ne reaprinde speranţele de trecere de la păcat la virtute şi la o viaţă mai bună pentru noi şi familiile noastre.

Această slujbă impresionantă ce s-a făcut aici, afară, este doar începutul praznicului. Vă chemăm acum să intraţi cu noi în Sfântul Lăcaş, să fiţi părtaşi la Sfânta Liturghie, apoi să primiţi paştele, pâinea binecuvântată şi să aveţi bucuria slujbei întregi. Chiar dacă trupul vă cheamă, poate, spre somn sau mâncare, daţi ascultare sufletului, care vă îndeamnă să rămâneţi.

Faceţi bucurie sufletului! Pentru că, iubiţi credincioşi, cinstitori ai slăvitei învieri, „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!”. Amin. HRISTOS A ÎNVIAT!