Cuviosul Isachie Sihastrul, de la Mănăstirea Suceviţa (secolul al XVIII-lea)

Ieroschimonahul Isachie s-a nevoit mai întâi în obştea Mănăstirii Suceviţa, sub egumenii Iorest (1725) şi Teofan (1732). Apoi, dorind să urmeze fericiţilor pustnici, s-a retras pe culmea unui deal înalt din apropierea mănăstirii, numit „Dealul Furcoiului”, şi acolo a sihăstrit mai mult de 30 de ani.

Acest cuvios s-a nevoit la început singur în pădure, făcând multe osteneli călugăreşti şi răbdând grele ispite de la diavolul. Dar, prin darul Sfântului Duh biruind ispitele, s-a învrednicit de la Dumnezeu să izgonească necuratele duhuri din oameni, încât numele lui era cunoscut peste tot. Numeroşi bolnavi urcau la chilia lui şi se vindecau.

În anul 1760, Cuviosul Isachie a adunat câţiva ucenici în jurul său, a înălţat o mică biserică de lemn cu hramul „Schimbarea la Faţă” şi a întemeiat un schit de sihaştri pe Dealul Furcoiului. Această mică sihăstrie a durat peste 20 de ani, ca loc de linişte şi de rugăciune pentru călugării din Mănăstirea Suceviţa, iar pentru credincioşii din împrejurimi, loc de mângâiere duhovnicească. Căci ajunsese Cuviosul Isachie duhovnic foarte iscusit, taumaturg şi înaintevăzător, vestit în toată Moldova de Nord. Viaţa lui strălucea pe munte ca o făclie în sfeşnic, călăuzind către Hristos, atât pe călugări, cât şi pe mireni.

În anul 1780, Cuviosul Isachie a coborât în Mănăstirea Suceviţa şi, după puţină vreme, şi-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului. Sihăstria sa, mai dăinuind până în anul 1785, a rămas în paragină, împreună cu toate schiturile de sub ocupaţia austriacă.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 265-266)