Zicea iarăşi:

– Preotul care nu este sincer în conştiinţa lui, dar este moral din motive sociale, acela îşi face slujba de ochii lumii, Dumnezeu folosindu-se de el ca de Valaam vrăjitorul. Dar la înfricoşata judecată se va odihni potrivit cu faptele sale.

Spunea încă părintele Nicodim:

– Duhovnicul este dator să primească pe toţi la spovedanie, fără nici o alegere, numai să fie ortodocşi. Ceea ce este spitalul pentru boala trupească, acelaşi lucru este Taina Spovedaniei pentru boala sufletească. Boala trupească este o lipsă a sănătăţii. Păcatul, boala sufletească, este o lipsă a sfinţeniei, căci sfânt este tot cel ce are nădejdea mântuirii.

Spunea iarăşi că cel mai cinstit canon material la spovedanie este milostenia către cei săraci. Iar cel mai uşor canon şi mai de valoare este sfânta rugăciune. Duhovnicul trebuie să-i oblige pe fiii săi sufleteşti să se roage măcar cât de puţin.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 645 - 646)