Cuviosul Silvestru Sihastrul, de la Schitul Silvestru din Ceahlău (secolul XV)

Ieroschimonahul Silvestru, unul din cei mai vechi sihaştri ai Muntelui Ceahlău, era cu metania din Mănăstirea Neamţ, unde se nevoise din tinereţe şi ajunsese duhovnic iscusit. Apoi, auzind de cuvioşii sihaştri din Muntele Ceahlău şi de locurile singuratice de aici, s-a retras cu câţiva ucenici pe Valea Bistriţei şi, urcând pe pârâul care azi se numeşte „Pârâul Schitului", a sihăstrit lângă Ceahlău mulţi ani neştiut de nimeni.

Mai târziu, adunându-se şi alţi sihaştri împrejurul lui, a întemeiat în poiană un mic schit şi biserică de lemn cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Acest sfânt lăcaş s-a numit la început „Sihăstria lui Silvestru", apoi „Schitul lui Silvestru" şi este cea dintâi sihăstrie şi aşezare monahală cunoscută lângă Muntele Ceahlău. Iar Cuviosul Silvestru este cel dintâi sihastru pomenit în tradiţia locului.

Cuviosul Silvestru a povăţuit schitul peste 20 de ani, adunând în jurul lui mai mulţi sihaştri şi rânduind aleasă viaţă de obşte. Îndeletnicirea lor era neîncetata rugăciune, spre lauda lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. Acest egumen era şi duhovnic pentru numeroşi sihaștri care pustniceau pe Muntele Ceahlău. Spre sărbători coborau la schit mulţi dintre ei, primeau Dumnezeieştile Taine şi se urcau din nou la bordeiele lor. În posturi se retrăgeau în munte şi călugării din schit şi se nevoiau singuri după putere, apoi se întorceau la ale lor.

Ajungând sihastru vestit şi părinte duhovnicesc al sihaştrilor de la Ceahlău, pe la jumătatea secolului XV Cuviosul Silvestru şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând în urmă numeroşi ucenici. Mai târziu, schitul său, reînnoindu-se, s-a numit „Schitul Hangu”, iar din secolul XVII, Mănăstirea Pionul, după numele sihastrului Peon, care s-a nevoit mai mulţi ani pe Ceahlău.

Cuvioase părinte Silvestre, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 101)