Mitropolitul Macarie de Vicina – prieten şi apărător al Sfântului Grigorie Palama

 

Între anii 1341-1347, Mitropolitul Macarie al Vicinei ia parte la mai multe sinoade locale care au avut loc la Patriarhia de Constantinopol. În cele două sinoade din anii 1341 şi 1343, care discută şi iau apărarea Sfântului Grigorie Palama, privind învăţătura isihastă athonită de iluminare duhovnicească prin practicarea rugăciunii lui Iisus şi învăţătura despre energiile necreate ale Duhului Sfânt, Mitropolitul Macarie al Vicinei, alături de patriarhul ecumenic Ioan al XlV-lea Caleca, aprobă aceste învăţături palamite de iluminare şi sporire duhovnicească, ca fiind întru totul adevărate şi ortodoxe. La primul sinod, arhiepiscopul Macarie, el însuşi un călugăr athonit şi adept al rugăciunii isihaste, semnează al optulea, iar la sinodul următor semnează al 13-lea.

Mitropolitul Macarie de Vicina (c. 1337-1347)

După Mitropolitul Teodor a urmat Luca, iar în anul 1337 ajunge păstor al Arhiepiscopiei de Vicina de la Gurile Dunării fericitul Mitropolit Macarie, care povăţuieşte turma lui Hristos din Dobrogea (Paristrion) mai mult de zece ani. Deşi în anul 1341 Dobrogea este ocupată de tătari, noul ierarh face eforturi deosebite pentru a menţine calmul şi unitatea credincioşilor săi.

Între anii 1341-1347, Mitropolitul Macarie al Vicinei ia parte la mai multe sinoade locale care au avut loc la Patriarhia de Constantinopol. În cele două sinoade din anii 1341 şi 1343, care discută şi iau apărarea Sfântului Grigorie Palama, privind învăţătura isihastă athonită de iluminare duhovnicească prin practicarea rugăciunii lui Iisus şi învăţătura despre energiile necreate ale Duhului Sfânt, Mitropolitul Macarie al Vicinei, alături de patriarhul ecumenic Ioan al XlV-lea Caleca, aprobă aceste învăţături palamite de iluminare şi sporire duhovnicească, ca fiind întru totul adevărate şi ortodoxe. La primul sinod, arhiepiscopul Macarie, el însuşi un călugăr athonit şi adept al rugăciunii isihaste, semnează al optulea, iar la sinodul următor semnează al 13-lea.

Mitropolitul Macarie, de formaţie isihastă athonită, era bun prieten al Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, şi al Sfântului Grigorie Sinaitul, întemeietorul Mănăstirii Paroria, vestit centru isihast din Munţii Balcani pe la jumătatea secolului XIV, unde se nevoiau şi numeroşi călugări „vlahi” din Ţara Românească şi Dobrogea. Mitropolitul Vicinei apără cu statornicie Ortodoxia la Gurile Dunării, susţine Mănăstirea Sfântul Atanasie cel Mare de la Niculiţel şi micile sihăstrii din partea locului, intră în legătură cu voievodul Alexandru I Basarab şi hirotoneşte preoţi pentru Ţara Românească şi pentru sudul Moldovei. El era părinte sufletesc, al românilor atât de la sudul, cât şi de la nordul Dunării.

În anul 1347, fericitul ierarh Macarie se mută cu pace la cereştile lăcaşuri.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 81-82)

De la același autor

Ultimele din categorie