Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie, ctitorul Mănăstirii Brazi

 

Mănăstirea Brazi – numită şi „de la Cruce” –, de lângă oraşul Panciu, a fost cea mai iubită ctitorie a sa. Aici s-a ostenit cel mai mult, ajutat fiind şi de ucenicul său, Lavrentie, episcopul Rădăuţilor, şi aici a avut de înfruntat şi multe oprelişti. În 1688 a fost răpit de trimişii lui Şerban Cantacuzino şi dus în Ţara Românească, unde a fost închis şi chinuit vreme de 10 săptămâni.

Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie, de la Mănăstirea Brazi († c. 1694)

Acest sfânt ierarh s-a născut în prima jumătate a veacului al XVII-lea, într-o localitate vrânceană de pe apa Zăbrăuţiului, în împrejurimile Panciului. Din tinereţe a luat asupra sa chipul vieţii monahiceşti, iar mai apoi a fost ales egumen al Mănăstirii Bogdana de lângă Oneşti, pe care marele logofăt Solomon Bârlădeanu o ctitorise la îndemnul său în jurul anului 1660. De aici a fost chemat să păstorească Episcopia Rădăuţilor în anul 1669. În 1671, episcopul Dosoftei al Romanului fiind pus în fruntea Mitropoliei Moldovei, Sfântului Teodosie i se încredinţează scaunul vlădicesc de la Roman. Aici stă vreme de trei ani, până în 1674, când, după refugierea mitropolitului Dosoftei în Polonia, a fost ridicat la cârma mitropoliei fără să vrea, mai mult silit, de către domnitorul Dumitraşcu Cantacuzino.

Erau vremuri foarte nestatornice, cu multe schimbări de domnii şi cu multe jafuri din partea oştirilor străine care bântuiau prin ţară. După cum scrie cronicarul Ion Neculce, însuşi domnitorul Dumitraşcu Vodă chemase în apărarea sa pe tătari, care au lăsat poporul „numai cu sufletele, bătuţi şi zdruncinaţi, cum era mai rău şi mai amar, cum nu se poate nici a scrie, nici a povesti caznele şi ucisurile lor, ce au avut”. Deci, ridicându-se cu îndrăzneală împotriva acestor nedreptăţi ce aveau loc în ţară, mitropolitul Teodosie a avut de suferit din partea lui Dumitraşcu Vodă, astfel încât nu a rămas mult timp în scaunul mitropolitan, ci după numai un an de păstorie a fost îndepărtat de acelaşi domnitor. S-a retras atunci în locurile natale, vieţuind atât în Mănăstirea Bogdana, unde era al doilea ctitor, cât şi în Mănăstirea Sfântului Ioan din Focşani.

Aici a fost cunoscut de tot poporul ca un om al lui Dumnezeu, foarte râvnitor pentru cele sfinte. Au rămas şi multe documente care îl atestă ca un părinte duhovnicesc de încredere, a cărui autoritate era neîndoielnică în mijlocul credincioşilor, astfel încât câteodată judeca felurite pricini între aceştia, iar alteori semnătura lui întărea învoielile dintre ei.

Revenind în obştea sa de la Bogdana, el nu a mai vrut să-şi recapete vredniciile arhiereşti din care fusese îndepărtat, ci vreme de aproape două decenii şi-a îndreptat toată osârdia numai spre ctitorirea de noi lăcaşuri sfinte spre slava lui Dumnezeu, după cum scrie şi în diata sa din 1691: „Facem ştire tuturor cui se cuvine a şti, pentru orânduiala vieţii noastre, că am avut noi mare râvnă către zidirea sfintelor biserici şi pe unde, cum şi ce am putut zidi, Dumnezeu ştie”. Încă de pe când era episcop la Roman, acest ierarh iubitor de viaţă călugărească s-a îngrijit îndeaproape de mănăstirile din Ţara de Jos: Soveja, Mera, Lepşa, Buluc, Scânteia. După întoarcerea sa în locurile natale, numele său este legat cu certitudine de înfiinţarea mai multor mănăstiri din această zonă: Brazi, Trotuşanu, Muşinoaiele, Bogdana, pe care le-a ctitorit sau care au fost ctitorite la îndemnul său, sau cărora le-a făcut felurite danii.

Mănăstirea Brazi – numită şi „de la Cruce” –, de lângă oraşul Panciu, a fost cea mai iubită ctitorie a sa. Aici s-a ostenit cel mai mult, ajutat fiind şi de ucenicul său, Lavrentie, episcopul Rădăuţilor, şi aici a avut de înfruntat şi multe oprelişti. În 1688 a fost răpit de trimişii lui Şerban Cantacuzino şi dus în Ţara Românească, unde a fost închis şi chinuit vreme de 10 săptămâni. Încă vreme îndelungată a fost împiedicat cu silnicie de un fost postelnic să construiască biserica pe care voia să o facă pentru mănăstire, dar, fiind acela apoi lovit de o boală nemiloasă, a recunoscut că a prigonit pe nedrept pe cuviosul ierarh şi şi-a lăsat prin testament toate moşiile sale ctitoriei Sfântului Teodosie. Iar acesta, fără a ţine minte răul, a primit ca fostul postelnic să fie îngropat în curtea bisericii şi s-a rugat pentru iertarea păcatelor lui. Deci, trecând peste toate încercările, a ridicat o nouă biserică şi chilii şi a rânduit un egumen care vieţuise în Muntele Athos.

Dar râvna fostului mitropolit nu s-a oprit aici, căci voia să mai ridice şi alte lăcaşuri sfinte. Însă Dumnezeu, care cunoaşte adâncurile inimilor oamenilor şi ceea ce este de folos fiecăruia, a rânduit pe de o parte ca sfârşitul Sfântului Teodosie să fie încununat prin mucenicie, iar pe de altă parte n-a trecut cu vederea nici dorinţa lui fierbinte de a ridica şi alte biserici. Deci l-a înştiinţat din vreme pe robul Său despre sfârşitul ce i se apropia şi i-a arătat şi calea pe care se vor săvârşi ctitoriile sale. Aşadar, Sfântul Teodosie a îngropat într-o pădure banii pe care îi pregătise, lăsând şi o însemnare „că cine va găsi aceşti bani este îndatorat să zidească din ei o mănăstire şi trei schituri” şi că „la terminarea de zidit a celui din urmă, al treilea schit, va afla şi moaştele mele”.

Nu mult după aceasta, o ceată de tătari a venit la Mănăstirea Brazi şi l-a chinuit pe bătrânul Teodosie ca să spună unde îşi are ascuns avutul. Iar sfântul nevrând să destăinuie unde era zestrea sfintelor lăcaşe pe care voia să le construiască, tătarii i-au tăiat capul. Astfel, râvnitorul mitropolit s-a învrednicit a dobândi cununa de mucenic în mănăstirea „de la Cruce” şi a fost îngropat noaptea de nişte ucenici în lăcaşul pustiit de năvălitori.

După mai mult de o sută de ani de la aceste întâmplări, un pustnic din Munţii Buzăului, călăuzit de Dumnezeu, descoperea vasul cu bani, ascuns în pădure de Mitropolitul Teodosie şi însemnarea pe care acesta o lăsase. Minunându-se de lucrarea dumnezeiască săvârşită prin această descoperire, pustnicul Dimitrie s-a apucat de lucru cu toată râvna şi a dus la bun sfârşit dorinţa Mitropolitului Teodosie. El a reconstruit Mănăstirea Brazi, unde a şi fost pus egumen, şi încă trei schituri, după porunca lăsată de sfântul mucenic. La sfârşit, în anul 1842, în timp ce îşi pregătea propriul mormânt în curtea bisericii ultimului schit, a aflat moaştele Sfântului Teodosie, după cum scria chiar el mai târziu: „La sfârşit, am vrut să-mi fac mormântul meu în ţintirim la Brazi, tocmai în locul unde a fost biserica veche. Şi săpând adânc de şase palme, am găsit locul unde la picioarele răposatului Mitropolit Teodosie, ctitorul Mănăstirii Brazi, se găsea capul mormântului meu. Şi, săpând în sus, am găsit tot trupul deplin, înşirate oasele, iar capul l-am găsit cu gura în jos, precum este ştiut că a fost tăiat de tătari şi îngropat noaptea”.

Toate acestea sunt descrise în viaţa Sfântului Antipa de la Calapodeşti, care, auzind de faima arhimandritului Dimitrie şi de minunatele descoperiri ale lui, s-a îndreptat spre Brazi, ca să primească sfat duhovnicesc de la un bătrân iscusit în cele duhovniceşti ca acesta. Aici s-a închinat el însuşi la moaştele Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie, după cum spunea mai târziu ucenicilor săi: „M-am învrednicit eu însumi să văd şi să sărut aceste moaşte din care ieşea un parfum foarte mirositor”. În prezenţa acestor sfinte moaşte a fost călugărit Sfântul Antipa de stareţul Dimitrie, care l-a binecuvântat să plece la Athos, pe drumul la capătul căruia şi noul monah se va învrednici să fie numărat în ceata sfinţilor.

Descoperirea minunată a moaştelor Sfântului Teodosie stă mărturie a locului pe care el l-a dobândit în rândul sfinţilor şi a înălţimii duhovniceşti la care ajunsese, căci el a prorocit cu peste o sută de ani înainte rânduiala dumnezeiască prin care avea să se împlinească visul său de a se construi cele patru sfinte lăcaşuri şi cum aveau să fie găsite osemintele sale. El a luat cununa mucenicească apărând bunurile Bisericii, preferând să-şi dea viaţa decât să destăinuiască locul unde se aflau acestea şi să le dea în mâinile necredincioşilor. Această jertfă şi viaţa sa curată şi sfântă au tăcut ca el să fie cinstit de credincioşi încă de la aflarea sfintelor sale moaşte. În anul 2003, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, ziua sa de prăznuire fiind 22 septembrie, dată la care a trecut la cele veşnice. Sfinte Ierarhe Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 223-226)

De la același autor

Ultimele din categorie