Protosinghelul Vasian Scripcă, de la Mănăstirea Secu (1887-1956)

Cuviosul Vasian, care a fost mulţi ani stareţ al Mănăstirii Secu, s-a născut în anul 1887, în comuna Fântâna Mare (Suceava). Fiind ales de Dumnezeu pentru o viaţă duhovnicească mai înaltă, a intrat în obştea Mănăstirii Râşca şi a fost tuns în monahism în anul 1915. Apoi, nevoindu-se cu multă râvnă pentru Hristos, ducea o viaţă aspră, cu rugăciune, post, tăcere şi smerenie, lucrându-şi în taină mântuirea sufletului său.

Dorind o nevoinţă duhovnicească mai înaltă, s-a făcut sihastru la Schitul Sihla, ostenindu-se zece ani într-un bordei pustnicesc sub stânci, aproape de peştera Sfintei Teodora. Părinţii bătrâni spun că pustnicul Vasian se întâlnea uneori cu sfântul episcop Ioan, care, de asemenea, se nevoia şi el în Munţii Sihlei, după cum scrie în viaţa lui.

În anul 1934, fiind hirotonit preot, iar un an mai târziu numit stareţ şi duhovnic al Mănăstirii Secu, Ieroschimonahul Vasian s-a învrednicit să fie un timp duhovnicul acestui fericit şi mare pustnic Ioan. Însă părintele Vasian niciodată nu spunea nimic despre această taină a vieţii lor, lăsând totul în grija şi în voia lui Dumnezeu.

Acest cuvios stareţ iubea foarte mult liniştea, rugăciunea şi privegherea de noapte. De aceea mai puţin se îngrijea de cele ale Martei, căci gustase din dulceaţa liniştii şi a neîncetatei rugăciuni.

În anul 1950 s-a retras din stăreţie, petrecând ultimii ani numai în rugăciune, în cugetare la cele cereşti şi pregătire pentru înfricoşatul ceas al morţii.

În toamna anului 1956, simţindu-şi sfârşitul aproape, şi-a cerut iertare de la toţi, s-a mărturisit la duhovnicul lui şi a primit Preacuratele Taine. Apoi, binecuvântând pe toţi, şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, lăsând cu limbă de moarte să fie înmormântat fără sicriu, după tradiţia Muntelui Athos. 

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 603-604)