Am privit atent la copiii ce-i ieșeau înainte, la tinerii ce nu rămâneau insensibili la dialogul său destins cu ei. Și am înțeles, a câta oară, că nu pentru a dovedi ceva cuiva ne-am adunat la Sibiu cu tinerii Țării, ci pentru a ne bucura, împreună, de Hristos, Dumnezeul Slavei. Apoi, a fost sfințirea unei cantine sociale. Apoi, parte dintre noi ne-am întors la construcția zilelor ce vor veni. Deloc ușoare, deși, am aflat dintr-un comentariu, a gândi nu e muncă. A dărui tinerilor motivațiile muncii cinstite și atente, a plămădi cu ei aliajul demnității prin care să biruie nedemnitatea din jur, nu, nu e muncă. M-am întristat, doar pentru o clipă, iar, înțelegând că, într-adevăr, suntem făcuți ca să fim zdrobiți cu mediocritate și răutate inutilă, din rănirea slujirii ca oameni ai Bisericii făcându-se mijloc de emancipare și alienare a valorilor în virtutea cărora se pot deteriora suflete, valori, orizonturi culturale și umane.

Și mi-am adus aminte de Patriarh. De singurătatea lui de cursă lungă, de modul jenant - inclusiv ortografic - în care haterii inutilității au rănit omul, incredibil de rezistentul om ce poartă însemnele voievodale ale slujirii ca Patriarh. Poate pentru ei, mi-am spus, nu înseamnă nimic în deruta de mediocritate în care ne zbatem. Dar pentru noi, ceilalți, despre care nu știu nimic, dar ne înjură tot timpul, pentru cei acuzați de întoarcere în Evul Mediu de către ei, locuitorii evului mediocru, el rămâne reperul în jurul căruia poate renaște demnitatea națională și liniștea socială.

Joi seara, în deschiderea programului ITO Sibiu 2018, tinerii actori vor povesti, în final, drama de lumină a Mănăstirii Argeșului, cu jertfa și Învierea ei. Apoi, deschizând o horă începută în miezul scenei, vor coborî între ceilalți tineri, trecând spre lecția de duh a clipei: miezul Catedralei Mântuirii la Centenar este altarul Mănăstirii Argeșului, fiecărei zidiri fiindu-i cărămidă vie un om. La vremea de acum, pare-se, Patriarhul. Din astfel de jertfe se naște, în fond, rezistența eshatologică a oricărei construcții omenești. Pentru cine nu înțelege, loc de înjurături și jigniri și răutăți vădind infirmități sufletești dureroase. Pentru ceilalți prilej de meditație.

Doar ei, tinerii, fac din toate acestea motiv de mai mare iubire și drag. Nu înțelege decât acela ce le-a văzut ochii zâmbindu-i Patriarhului. Ca unui Prieten cu Hristos.

Sursa: tribuna.ro