Patru remedii pe bază de fragi

Stil de viaţă

Patru remedii pe bază de fragi

În scop terapeutic, de la frag se folosește atât partea aeriană, care se recoltează în perioada înfloririi, cât și fructele coapte și rizomii.

Sucul din frunze se obține din planta proaspăt culeasă, în timpul înflorii. Frunzele tocate se pun într-un blender, se toarnă puțină apă și se mixează până când se obține o pastă omogenă. Pasta se strecoară printr-un tifon, până se obțin 50 ml de suc, doză care se consumă imediat, o singură dată pe zi. Remediul este eficient în caz de neuroastenie, enureză, tumori ale gâtului, leucoză.

Într-un vas cu apă clocotită se pun 2 lingurițe de fructe și se lasă la infuzat timp de 15 minute, cu vasul acoperit. La sfârșit se zdrobesc fructe, și totul se strecoară cu ajutorul unui tifon. Lichidul astfel obținut se folosește la tratarea inflamațiilor cavității bucale sub formă de gargară. De asemenea, remediul este eficient și pentru tratarea eczemelor, rănilor superficiale, pistruilor, acneii și petelor pe piele. Pentru aceste afecțiuni se aplică local comprese înmuiate în acestă infuzie. Se lasă să acționeze timp de 20 de minute, după care se îndepărtează.

Pentru a reda tenului tern luminozitatea, pentru a estompa ridurile și trata acneea puteți face o mască din fructe proaspete, bine zdrobite, albuș de ou bio sau organic (pentru tenul gras) sau o lingură cu smântână naturală (pentru tenul uscat). Aplicați te tenul bine curățat în prealabil și lăsați să acționeze timp de 20-30 de minute. Îndepărtați și clătiți cu infuzie de mușețel călduță.

Pentru tratarea petelor solare și depigmentarea pistruilor se poate prepara o mască din câteva fructe proaspete, un vârf de cuțit de amidon și 2-3 picături de suc de lămâie. Se omogenizează și se aplică pe tenul bine curățat în prealabil. Se lasă să acționeze timp de 20 de minute, după care se îndepărtează cu apă călduță.

La final, tenul se clătește cu apă rece, pentru a închide porii.

Pentru mai multe informații despre fragi, aici.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: