Piatra Ungerii – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Aceasta se numește „Piatra Ungerii”. Aici, „Iosif din Arimateea și Nicodim cel cu bun chip” au așezat Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, după ce L-au coborât de pe cruce. Aici L-au uns cu amestec de smirnă și aloe, apoi L-au înfășurat în giulgiu cu miresme, pentru a-L pune în mormânt.
După ce sărutăm altarul Golgotei și locul unde a fost înfiptă Sfânta Cruce, aprindem trei lumânări de ceară și coborâm din nou în fața ușilor de intrare. La 8 metri spre centrul bisericii, între Golgota și Sfântul Mormânt, se află o lespede de piatră roșiatică, de forma unei pietre funerare, unde pelerinii îngenunchează și se roagă cu mare evlavie. Aceasta se numește „Piatra Ungerii”. Aici, „Iosif din Arimateea și Nicodim cel cu bun chip” au așezat Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, după ce L-au coborât de pe cruce. Aici L-au uns cu amestec de smirnă și aloe, apoi L-au înfășurat în giulgiu cu miresme, pentru a-L pune în mormânt.
Deci au venit ostașii și au zdrobit fluierele celui dintâi și ale celuilalt care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostași cu sulița a împuns coasta lui și îndată a ieșit sânge și apă... După acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns pentru frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Și Pilat i-a dat voie. Deci a venit și a ridicat trupul Lui. Și a venit și Nicodim cel ce venise la el mai înainte, noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe. Au luat trupul lui Iisus și L-au înfășurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei (Ioan 19, 32-40).
Primește, Doamne, Dumnezeul nostru, jertfa inimii noastre. Nu am adus cu noi smirnă, nici tămâie, nici miresme de aloe, nici giulgiuri de mare preț n-am pregătit, nici lacrimi de pocăință nu avem. Dar ne dăruim viața noastră în mâinile Tale. Primește credința și dragostea noastră. Ascultă mărturisirea inimii noastre! Iartă-ne păcatele! Unge sufletul și trupul nostru cu untdelemnul bucuriei, al nădejdii și al fricii de Dumnezeu! Înfășoară-ne în giulgiul smereniei și al milostivirii! Învrednicește-ne să fim ucenicii Tăi, împreună cu Iosif și Nicodim, ca să-Ți slujim nu în taină, ci la arătare! Dă-ne mai multă dragoste de Dumnezeu și de oameni, mai multă iubire față de orfani și de săraci! Alungă de la noi frica de oameni răi, ca să putem sluji Ție cu inimă curată!
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, ediția a VI-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 65-66)
Biserica „Sfânta Parascheva” Kalemegdan – Belgrad, Serbia
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro