După îndelungate rugăciuni, Părintele Dumitru Stăniloae a auzit în cuget un glas lăuntric care-i zicea: „Îndrăzneşte să crezi că te iubesc!”. Credinţa stă în strânsă legătură cu iubirea şi iubirea e strâns legată de credinţă. Când scade credinţa, scade şi iubirea. Dar şi una şi cealaltă se nasc şi se întreţin prin rugăciune, care este legătura statornică şi smerită a sufletului cu Dumnezeu.

Lipsa credinţei conduce spre o retragere a prezenţei simţite a lui Dumnezeu din lume, favorizând intervenţia şi impunerea răului, demonicului, în viaţa oamenilor. Acest lucru se petrece sub ochii noştri, însă omenirea nu se cutremură. Nu a ajuns la înţelepciunea omului „cea de pe urmă”, prin care să vadă că se află la un pas de colapsul generalizat şi că trebuie să se întoarcă la Dumnezeu cu pocăinţă, ca locuitorii cetăţii Ninive. La Ninive, Domnul S-a milostivit pentru că poporul s-a îngrozit de iminenţa pedepsei pocăindu-se grabnic, de la împărat până la dobitoacele necuvântătoare, cu plângere, în sac şi cenuşă. În Sodoma, însă, nu s-a întâmplat aşa. Acolo răul prinsese rădăcini atât de adânci, încât nici prezenţa îngerilor nu i-a cutremurat.

Necredinţa afişată şi cultivată ostentativ de omul contemporan, ca formă de trufie şi răzvrătire îndreptată în mod expres împotriva lui Dumnezeu şi a Creaţiei Sale, pune viaţa şi existenţa omului şi a planetei în primejdie. Din cauza întunecării minţii omeneşti, spectacolul autodistrugerii - care pare iminent - este alegerea nefericită a omului de astăzi care L-a refuzat în mod absolut iresponsabil şi condamnabil pe Dumnezeu, acceptând conlucrarea cu cel rău, care este „ucigaş de oameni dintru început” (Ioan 8, 44).

Omul fără Dumnezeu nu mai poate rămâne om.Omul fără credinţă „se strică”, nu poate rămâne persoană deplină, după cuvântul nemincinos al Domnului: „Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare” (Matei 5, 13).

Afirmaţia lui Malraux, potrivit căreia „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, se dovedeşte  a fi profetică în ceea ce priveşte starea de apostazie caracteristică vremurilor pe care le trăim. Părintele Rafail Noica a spus că, din punct de vedere tehnologic, omenirea a ajuns la stadiul şi capacitatea de a se autodistruge. Dacă studiem profeţiile şi mărturiile marilor Părinţi ai Bisericii, începând cu Sfântul Ioan Teologul şi continuând cu toţi cei ce s-au pronunţat până în zilele noastre, realizăm că nu mai e de glumit. Părintele Selafiil din Siberia (†2006) spunea că răutatea, desfrâul şi erezia au ajuns la refuz, apropiindu-se, după cum vedem astăzi, de apogeu.

Este drept că atotputernicia şi atotînţelepciunea lui Dumnezeu nu pot fi îngrădite şi puse niciodată în dificultate, de către nimeni. El Se va folosi de orice împrejurări pentru a-i mântui pe oameni. Şi tocmai calea aceea o va alege, care limitează răul şi puterea lui distructivă. Un mare rol îl joacă, în realitate, şi omul în toate acestea. Sfântul Serafim de Sarov spunea: „Dobândeşte pacea şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău”. Cei care folosesc televiziunea şi de internetul ca arme pentru distrugerea omului nu fac altceva decât să grăbească sfârşitului acestei lumi. De aceea, cel mai puternic mesaj al vremurilor noastre este acela că omenirea trebuie să se întoarcă grabnic la Credinţă, la Dumnezeu.

Credinţa înseamnă Dumnezeu, Care este viaţă, comuniune, frumuseţe, iubire, sănătate, speranţă. Lipsa Lui înseamnă însingurare, deprimare, nonsens, răutate, boală, apăsare, moarte. Omule de astăzi, de ce îţi este atât de greu să te întorci spre Dumnezeu? Trăieşte în dreptate, adevăr, bine şi frumos cu toţi cei din jurul tău: soţ, soţie, copii, prieteni, cunoscuţi şi necunoscuţi, care aşteaptă de la tine încredere, sinceritate, dragoste şi dăruire. În timpul vieţii noastre trebuie să stăm lângă Crucea Domnului: fie lângă Maica Domnului, Sfântul Ioan Teologul, tâlharul pocăit, femeile mironosiţe şi ceilalţi care I-au rămas credincioşi, fie de partea tâlharului batjocoritor, a lui Iuda şi a fariseilor răstignitori. Ce vom alege?

Să-l lepădăm pe Iuda din viaţa noastră, ca să nu avem sfârşitul lui. Tâlharul pocăit este modelul cel mai bun pentru noi, cei care suntem la rândul nostru păcătoşi, vrednici de osândă şi de chin. Fiind întins pe cruce, s-a pocăit şi A CREZUT în Dumnezeu. Ce a făcut el atunci, să facem şi noi ACUM. Pentru că şi noi suntem tâlhari, trăim în fărădelegi şi suntem răstigniţi pe crucea încercărilor acestei vieţi. Fără a ne schimba viaţa în mod hotărât, s-ar putea s-o pierdem pe cea veşnică.

Lumea actuală se află în situaţia paradoxală de a alege între pocăinţa lui Petru şi împietrirea lui Iuda. Întoarcerea la credinţă presupune, pe lângă salvarea a mii şi milioane de suflete, şi nebănuite căi de rezolvare a unor probleme care par de nedezlegat, căci peste neputinţa omenească intervine atotputernicia şi atotînţelepciunea lui Dumnezeu. Întoarcerea la Dumnezeu deschide orizonturi şi soluţii care păreau de neconceput pentru omul necredincios. De aceea, în condiţiile cele mai dificile, omul trebuie să aleagă a fi şi a rămâne cu orice preţ lângă Dumnezeu, Care stăpâneşte toate cele de sus, cele de jos şi cele dedesubt şi pe Care nimeni nu-L va putea birui niciodată.

Să fugim de mândrie, trufie, neascultare, păcat, neînfrânare şi să alegem smerenia, smerita cugetare, ascultarea, înfrânarea, dăruirea, iertarea, împăcarea, bucuria de a fi cu ceilalţi şi jertfa din iubire pentru cei dragi! În acest efort al nostru va interveni Harul divin care pe toate „cele neputincioase le întăreşte, iar pe cele slabe le plineşte”.

Să fugim de părtăşia cu orice formă de compromis şi complicitate cu păcatul, cu răul care se propagă în lume prin toate mijloacele tehnicii şi tehnologiilor moderne, pentru că întinează şi omoară sufletele pentru care Domnul a plătit cu Sângele Său cel dumnezeiesc preţ de răscumpărare!

Să încetăm orice părtăşie cu păcatul care clipă de clipă luptă să surpe temelia Adevărului şi să rupă de lângă Dumnezeu milioane de suflete!