pocăință

Tratament pentru suflet ‒ pregătirea pentru Împărtășanie

Să ne curățăm în apele de lacrimi ale pocăinţei şi vom lua înlăuntrul nostru doctoria cea multvindecătoare – Trupul şi Sângele Domnului nostru. Este nevoie să ne pregătim şi noi pentru acest tratament – şi pe cât e sufletul mai presus de trup, pe atâta şi grija noastră pentru tratamentul lui trebuie să fie mai puternică.

Cei pe care îi socotim păcătoși pot fi mai vrednici de mântuire decât noi

Dacă am vedea chiar cu ochii noştri pe cei care greşesc, să nu-i osândim. Că zece paşi depărtându-se cineva de la faţa noastră, nu ştim ce a făcut faţă de Dumnezeu sau de este Dumnezeu cu dânsul. Că Iuda vânzătorul, când se lumina spre joi, împreună cu Hristos era şi cu ucenicii Lui, iar tâlharul era între tâlhari şi între ucigaşii de oameni. Iar, după ce a venit ziua de vineri, Iuda s-a dus întru întunericul cel din afară, iar tâlharul, împreună cu Hristos, în Rai s-a sălăşluit. Pentru aceea nu se cade să osândim pe omul care greşeşte, de vreme ce Domnul îl va judeca.

Moartea este inevitabilă – gândul care ajută să ne pregătim pentru veșnicie

Era în Horeb (la muntele Sinai) un monah trândav şi nepăsător, cu numele Isihie. Acesta s-a îmbolnăvit odată greu şi i-a fost răpit sufletul lui vreme de un ceas. Trupul lui a rămas mort în toată regula. După aceea şi-a revenit în fire şi a înviat.

Originea și instituirea cultului creștin

Piatra de temelie a cultului Legii celei Noi a pus-o Mântuitorul în chip formal cu puțin înainte de Jertfa Sa, în seara Cinei celei de Taină, când El prefigurează în chip nesângeros Jertfa sângeroasă de pe Golgota. Aici El pune temelia cultului creștin prin înființarea Sfintei Euharistii și fixează materia ei (pâinea și vinul), instituind totodată și formele principale ale noului cult, ritualul euharistic, din care se vor dezvolta mai târziu, treptat, toate celelalte forme secundare ale sale.

„Pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să vină de la fața Domnului vremuri de uşurare."

Noi Îl răstignim pe Domnul pentru a doua oară, în noi înşine, prin păcatele noastre, dar Cel Multmilostiv ne primeşte şi pe noi, dacă ne pocăim şi ne întoarcem către El din toată inima. 

Cine Te-a rănit, Hristoase?

O bătrânică s-a dus să aprindă candelele într-o biserică din satul ei. Din curiozitate s-a uitat în altar şi ce vede? Pe Sfânta Masă stătea un tânăr în jur de 30 de ani, avea răni în palme şi în picioare şi o rană la o coastă de unde curgea sânge.

„Atitudinea corectă față de criză este cea care trece prin propria pocăință” – Părintele Răzvan Ionescu

Dacă suntem direct implicați și stârniți de dificultatea aceasta care a venit asupra noastră, să punem propria noastră pocăință. Și vă spun adevăratul cuvânt: atitudinea noastră corectă față de criza aceasta este cea care trece prin propria pocăință! Dacă nu există pocăința aceasta lăuntrică, rămânem doar vorbitori.

La braț cu Iuda sau la picioarele Mântuitorului – pelerini pe drumul spre Înviere

Iuda sunt eu, omul care citește despre femeia cea păcătoasă și care uită. Care n-are curaj. Care stă la masă cu Mântuitorul, care se-ndulcește cu Sfintele Taine și care trădează, apoi. Iar și iar. Lacrimile-s de moment și sărutarea mi-e plină de venin. Cât, Doamne, o să mă mai înduri?...

În trei chipuri greșește omul: din slăbiciune, neștiință sau din voia cea rea

Pe omul care va greși din slăbiciune sau din neștiință îl va ierta Domnul mai lesne, de se va pocăi. Că așa zice David: „Păcatele tinereții și ale neștiinței mele, Doamne, nu le pomeni” (Psalmi 24, 7).

Nu toată fecioria este bună – diferența dintre înțelepciune și nebunie

Cinci dintre ele erau înţelepte, iar cinci nebune (Matei 25, 2), adică cele neînţelepte păstrau doar fecioria cea dinafară, iar pe dinăuntru se întinau prin cugete necurate şi mai erau biruite şi de alte patimi – iubire de arginţi şi trufie, zavistie şi ură, mânie şi ţinere de minte a răului şi îndeobşte de neînfrânare.

Pagini