pocăință

Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriți ‒ drumul spre sfințenie

Rămas văduv de tânăr, Sfântul Nicolae Planas a slujit Sfânta Liturghie vreme de 50 de ani în fiecare zi, iar apoi mergea din casă în casă, pentru a ajuta cu milostenie familiile sărace și mai ales pe văduvele tinere pe care voia, astfel, să le ferească de la căderea în păcate pentru bani. Adesea Dumnezeu făcea minuni prin el, dar Sfântul Nicolae, fără a avea o conștiință a sfințeniei sale, vărsa multe lacrimi pentru păcatele lui, ținându-și inima în durere, iar zâmbetul îl avea doar pentru bucuria celorlalți.

Baba Dochia și Sfânta Muceniță Evdochia – lepădăm cojoace sau ne îmbrăcăm cu hainele pocăinței?

Cu siguranță, mulți dintre noi am auzit de baba Dochia și de faptul că ea are mai multe cojoace pe care le scutură, conform legendei, la început de primăvară. Tradiţia populară românească a legat primele nouă zile ale lunii martie de acest personaj, născându-se astfel mitul babelor.

Distincția clară între cul­pabilitate și pocăință

În pocăință, te întorci spre Dumne­zeu.

Să nu ne risipim unii pe alții

Poate ne-am învățat a fi risipitori datorită faptului că în fiecare zi ducem o luptă continuă pentru existență – mai mult sau mai puțin utilă, în primul rând cu noi înșine, iar mai apoi, cu ceilalți din jurul nostru. Zilnic, risipim lucruri, risipim persoane și adeseori, ne risipim pe noi în raport cu ceilalți și cu natura înconjurătoare. Însă, de cele mai multe ori (dacă nu întotdeauna), risipa se plătește!

Un om avea doi fii (Luca 15, 11-32)

Aproape că aș crede că ieri a rostit-o Domnul și că acum un jurnalist a așezat-o în pagină. E un breaking news absolut valabil. Nu suntem în stare să ne fim frați. Nici măcar prin mijlocirea Tatălui. Aroganți, ni se pare că munca noastră ne conferă drepturi suplimentare. Dreptul de a tăia din mila tatălui pentru cel întors. Aceeași meteahnă de suflet-funcționăresc caută a vindeca Hristos Domnul aici. Al celui care crede că a împlini o funcție în conformitate este egalul cu desăvârșirea acelei conformități prin iertarea și mila izvorului din care decurge viața noastră: Dumnezeu! Pildă grea. Uităm că aproapele nostru este viața noastră și învierea lui, Învierea noastră. Că regăsirea lui este regăsirea noastră!

Pocăința profundă are darul de a renaște sufletul

În așteptarea revenirii noastre, Dumnezeu precede deja pocăința noastră. Nu acceptă să ne vadă renunțând la noi înșine. Hristos bate la ușa inimii noastre pentru a ne chema la El, pentru a ne smulge morții și a ne reda viață în El Însuși.

Importanța Sfintei Taine a Spovedaniei

Recunoașterea păcatelor se face în fața lui Hristos Însuși cu întreaga Biserică drept martor, sprijin și ajutor, în persoana preotului.

Sfântul Duh se odihnește în inima omului smerit

Omul care are smerenie are lucrări bune, Îl are în el pe Dumnezeu, Duhul Sfânt, cum zice autorul Proverbelor: În inima smerită Se odihnește cu blândețe Duhul Domnului. În inima tulburată (a celui mândru), locuiește diavolul.

Sfinții ne răspund la întrebarea „Ce este pocăința?”

Nu se poate pocăi cineva care nu părăsește păcatul și care nu îl nimicește. Cele două înfățișări ale pocăinței sunt, deci, părăsirea păcatului și împlinirea binelui: „Ferește-te de rău și fă binele”.

O rană și un leac: păcatul și pocăința

Pocăința este un leac ce nimicește păcatul. Ea este dar ceresc, putere minunată, care prin harul lui Dumnezeu înfrânge asprimea și tăria legilor.

Pagini