Poți fi urmărit de ghinion din cauza păcatelor părinților?
Se poate ca, din cauza păcatelor părinților, ale tatălui, în special, să fii urmărit de ghinion în viață? Să simți ca nu ai spor, ci doar piedici?
Binecuvântați, Părinte,
Iertați pentru îndrăzneală. Sfatul, sau, mă rog, sfaturile preoților în mai toate situațiile sunt cam aceleași : roagă-te, ai încredere în Dumnezeu, pocăiește-te. OK, eu cred că aceste sfaturi sunt de bun simț dar, iertat să fiu, au cam devenit clișee. Nu există credincios ortodox care să nu știe sau să simtă că în fața necazurilor nu ai altă armă decât rugăciunea, încrederea în Dumnezeu și pocăința. Numai că noi, mirenii de rând, dorim ceva mai mult de la duhovnicii noștri. Dorim o penetrare a cazurilor prezentate lor cu armele chirurgului, pentru ca, cei care citesc, aud, văd astfel de cazuri să se îmbunătățească sufletește și mai mult. Dumneavoastră, sfințite Părinte spuneți (destul de evaziv) că : Păcatele părinţilor pot avea urmări în viaţa copiilor, de aceea trebuie să fim foarte atenţi cum vieţuim atunci când ajungem, la rândul nostru, părinţi – pentru a nu fi pricină de suferință copiilor. OK, dar nu ne dați explicația concretă. Prin ce susțineți această idee, această opinie? Eu întreb pentru că și eu sunt într-un caz asemănător, or, pe mine, iertată să-mi fie îndrăzneala, o astfel de opinie nu are darul să mă satisfacă deloc. E ca atunci când un chirurg îmi spune că o tumoare e dăunătoare. OK! Dar hai să facem niște investigații, să vedem patologia tumorii : e malignă, e benignă; să-i desdcoperim cauzele și, eventual, întrarmați cu aceste informații, să avansăm un eventual diagnostic și tratament. Eu aștept da la un părinte duhovnic ceva mia mult. Aștept o explicație de tip Părintele Galeriu, sau părintele Arsenie Boca, sau părintele Teofil Părăianu, și alții ca ei, adică ; scurt și la obicet. Vedeți d-stră, acești părinți pe care i-am enumerat eu, nu se limitau la sfaturi generale și generaliste ci insistau pe detalii, cereau detalii, pentru că, detaliile, personalizează situația și atunci, preotul, duhovnicul dădea și tratamentul specific situației respective. Eu unul, cînd am venit în țară în vizită, m-am dus pe la multe biserici și am expus cazul meu multor preoți, și aceștia nu m-au satisfăcut deloc pebtru că sfaturile lor erau extrem de evazive, extrem de generaliste, fără ca să meargă la concretul situației mele. Eu l-am auzit de multe ori pe Părintele, Preafericitul Patriarh când cerea cinului preoțesc tocmai această stăruință în a personaliza cazurile, pentru ca preoții să devină chirughi iscusiți ai fiecărui suflet. Or, știți și d-stră mai bine ca mine că fiecare persoană reprezintă o situație unică și, deci, și tratamentul trebuie să fie unic. Vă doresc multă sănătate și ani îndelungați în păstorirea turmei pe care Dumnezeu v-a încredințat-o spre mîntuire și, încă o dată, iertați-mi îndrăzneala.
Doamne ajută!
Vă mulțumim pentru opinie!
Vă rog să aveți în vedere un singur aspect. Ceea ce vă doriți, acel răspuns țintit, nu are cum, nu trebuie și nu poate fi dat la o întrebare on-line, din spatele unei tastaturi de către un necunoscut către alt necunoscut. Nici măcar a merge cu întrebarea „din preot în preot” în viața reală nu poate fi o soluție. Răspunsurile izbăvitoare, soluțiile mântuitoare, le putem primi numai la scaunul Sfintei Spovedanii! Numai un duhovnic care te cunoaște în adâncul ființei sale și în care ai încredere, al cărui cuvânt îl primești ca inspirat de Dumnezeu, își poate permite și are dreptul de a umbla cu bistiriul, în sufletul tău. Pentru asta e nevoie de timp, de cunoaștere și de încredere! După cum bine vă puteți da seama acestea trei nu sunt virtuți ale mediului virtual.
Cine caută răspunsuri personalizate la probleme profude, intime, în spațiul virtual poate fi, mai mult sau mai puțin, dezamăgit de răspuns, pentru că răspunsul nu are cum să fie 100% țintit pe nevoia sa. Tocmai de aceea noi am specificat la rubrica întreabă preotul faptul că „cele mai multe întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic.”
Cu gânduri bune,
pr. Andrei
O explicatie buna si adevarata!
Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.
Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!
Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.
O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.
Îți mulțumim pentru înțelegere!
Fiul meu este neascultător și face multe rele. Cum îl pot aduce pe calea cea bună?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro
Iulian,
Păcatele părinţilor pot avea urmări în viaţa copiilor, de aceea trebuie să fim foarte atenţi cum vieţuim atunci când ajungem, la rândul nostru, părinţi – pentru a nu fi pricină de suferință copiilor.
Dar necazurile din viaţă nu pot fi explicate doar prin faptul că moştenim ceva rău de la părinţii noştri. Uneori chiar noi înşine putem fi cauza necazurilor cauzate de păcatele săvârşite – sau ele mai pot veni şi din judecata lui Dumnezeu, pentru a fi încercaţi în ispite.
Nu te împuţina la suflet, ci luptă cu toată puterea împotriva răului, punând toată nădejdea în Dumnezeu. Roagă-te cu credinţă pentru ajutor, spovedeşte-te, pocăieşte-te pentru păcatele tale şi îndreaptă cele ce sunt de îndreptat.
Domnul să te miluiască!