An după an, pelerinajul la Sfânta Parascheva ne cheamă la grija smerită de aducere aminte a Sfinților. Anul acesta, muncind la două cărți – care sper din toată inima să vă placă – privind viața Sfintei, am înțeles cu mult mai mult decât înainte cât de mult a răbdat Sfânta prigonire și dureroasă robie – la modul cel mai adânc al cuvântului – sub interese străine de Evanghelie, ca să se așeze în odihnă la Iași. Pare de neînțeles modul în care se rupe de bogăție și apoi de familie pentru a se apropia de Mirele Hristos. Apoi, tot de neînțeles e și modul cum își brodează haina sfințeniei cu răbdarea ascezei și lumina rugăciunii.

Mai întâi la Constantinopol apoi, aproape de mare, câțiva ani, până primește încredințare de Sus că înainte de a o aștepta în Cer Hristos, Mirele ei luminos, o așteaptă în nevoința Țării Sfinte. Cum tot El o slobozește cu îngerească arătare să se întoarcă în patria sa. Ieșind din pustie și așezându-se la îndemâna vestirii, acolo, în taina locurilor natale, unde oamenii nu o recunosc. Moartea ei părea sfârșitul nevoințelor, dar ele parcă abia încep. Călătoare din țărmul Mării în racla minunilor sale, Sfânta Parascheva se face ascultătoare de Hristos până dincolo de moarte. Și urmează harta ascultării poruncii Acestuia.

Înflorește văile de trandafiri din Târnovo, liniștește furia valurilor la Vidin și, luată prizonieră de un sultan pătimaș, îi biruiește cerbicia și ajunge purtată în Serbia ca un semn al biruinței crucii. Până la o vreme. Apoi, iarăși purtată prin satele Balcanilor, revine în capitala unde Coranul rupsese brațele Crucii prin lovituri de tun și trădări repetate. Nu pot să nu spun că episodul care mie mi-a șters din tristețe a fost cel în care moaștele ei lucrau minuni în plin palat al sultanului cu simplitatea sfințeniei care nu poate fi pusă în lanțuri. Și minunile ei sperie pe vizir mai mult decât oști întregi. Și tainica ei întoarcere în locașurile din Constantinopol vindecă sufletele oropsiților creștini ce se strâng în jurul ei ca în jurul tainei Prezenței lui Iisus Hristos. 

Venirea ei la Iași nu este o chestiune de mituire a Imperiului. Și nici doar de scăpare de datorii a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. Ci este și semnul că Vasile Lupu crede în Bizanțul freatic al Bisericii și împlinește voia lui Dumnezeu. Cine cunoaște viața și minunile Sfintei nu se îndoiește că, dacă nu ar fi îngăduit fecioara aceasta, izvor de har și înțelegere a virtuților, nimeni, niciodată și în nici un fel nu ar fi smuls-o de pe nisipurile mișcătoare ale Stambului pentru a se așeza în cumințenia rugăciunii românilor. Pentru că ea nu locuiește doar în chivotul de piatră dantelată de la Sfinții Trei Ierarhi ori în pragul de iubire al Catedralei Mitropolitane din Iași. Ci, pur și simplu locuiește în rugăciunile noastre, în taina frățietății ce ne leagă atunci când ne rugăm ei și cinstim grabnica sa lucrare. Într-o lume tot mai înceată în a face binele și tot mai grabnică în a face răul. 

Astfel, prin puterea lui Dumnezeu, ea însoțește pelerinii ce o caută ca una care ne este model de pelerinaj. Inclusiv după moartea ei. Sărăcia ei e bogăția noastră. Sobrietatea ei este zâmbetul nostru. Iar încurajarea ei strigată de pe țărm pe mare marinarilor ce treceau pe la Kalicrateia este mereu murmurată în marea agitată din inima noastră la vreme de furtună.

Acum știu. Sfânta a venit la Iași purtată pe valul de credință al generațiilor de astăzi care ar fi pierit de nu era ea călăuzitoare și far întru nădejde. A venit pentru astăzi. Pentru greutățile care ne încearcă, nedreptățile ce ne smintesc și clipele de greutate în lupta noastră pentru bucuria Învierii. Ne este fiecăruia dintre noi, cei care o iubim și nădăjduim în rugăciunea ei, pustie roditoare, far destins de Lumină și tainică pelerină ce ne poartă pașii spre rai. 

Fiecare dintre noi avem un loc, neînțeles pentru alții, pentru a ne înțelege credința. Sfânta Parascheva ne cheamă să stăm cu ea, să ne odihnim zbaterile și să luăm hotărârea cea bună a schimbării vieții noastre. Nu este simplu punct de reper pentru a crede. Ci este punctul incandescent al dovedirii grijii lui Dumnezeu pentru noi. Tandra mângâiere a unui glas care ne strigă mereu: Calea cea bună nu este decât Hristos, Dumnezeu-Omul! Mirele de taină al fecioriei împlinite de ea. 

Pelerină în căutarea noastră, Sfânta Parascheva ne duce la Hristos Iisus, Domnul nostru. Cu fiecare sărbătoare a ei, Raiul e mai aproape, Împărăția ne cuprinde cu smerită iubire, ne ține mai aproape de bucuria trăirii Evangheliei. Cu ochii minții putem îndrăzni să privim la prezența ei cu fiecare Liturghie ce se slujește. La Iași ori în locașurile ce-i poartă numele spre a ne aduce aminte nouă, păcătoșilor, că Dumnezeu îi iubește pe cei neprihăniți și că prin ei a cuprins în iubire lumea. N-avem a ne teme de nimic câtă vreme Sfânta Parascheva continuă să meargă, cu simplitatea tăcerii și a rugăciunii pe buze, pe cale, în întâmpinarea noastră. Spre slava lui Dumnezeu care ne-a dăruit și prin ea bucuria înțelegerii trăirii Ortodoxiei. În taina sărăcirii de bunăvoie și purtând pe buze zâmbetul rugăciunii. Rămânând astfel vii și după moarte!