Voi face rugăciune ca voi, cele trei surori, să nu mai creşteţi, ci să rămâneţi aşa, cu aceste broboade albastre, la aceeaşi înălţime şi la aceeaşi vârstă. Ştiţi cum sunt ajutaţi oamenii fără zgomot atunci când vă văd? Pentru că astăzi în lume nu găsesc uşor o copi­lă serioasă. Cele mai multe sunt sălbăticite, cu ţigara în mână şi fac nişte grimase... Iar când văd aici tine­re afierosite lui Dumnezeu, care cântă şi se bucură, te întreabă: „Ce se întâmplă aici? Ceva se petrece. Oare să spunem că sunt năroade? Nu sunt. Să spunem că le lipseşte ceva? Nu le lipseşte. Se vede că este vorba de ceva mai înalt”. Într-adevăr, ştiţi cât de mult ajută aceasta?

Când mirenii merg la o mănăstire şi văd monahi corecţi, atunci şi necredincioşi de ar fi, dacă au inten­ţie bună, devin credincioşi. Mulţi oameni de ştiinţă atei, care au venit în vizită în Sfântul Munte, şi-au schimbat viaţa. Îşi fac probleme în sensul cel bun şi se folosesc. Acolo văd oameni tineri, veseli, care aveau toate condiţiile să trăiască îmbelşugat în lume, dar îşi lasă bogăţiile, funcţiile etc. şi trăiesc pustniceşte, cu rugăciune şi priveghere şi spun: „Ce se întâmplă? Dacă într-adevăr există Dumnezeu, dacă există şi o altă via­ţă, dacă există iad, eu ce voi face?”. Şi astfel încep să-şi frâneze viaţa lor păcătoasă sau şi-o îndreaptă. Cunosc o fată de douăzeci de ani care a făcut o încercare de sinucidere. Şi-a tăiat venele, dar au reuşit s-o salveze. După aceea s-a aflat un monah care a luat-o şi a dus-o la o mănăstire de maici. Sărmana era sălbăticită. Dar când a văzut acolo monahiile, şi-a revenit. „Văd o altă lume aici”, a spus, „oare pot să rămân şi eu?”.

Aceasta este predica fără zgomot a monahului. Mulţi predică, dar puţini insuflă încredere, deoarece viaţa lor nu corespunde cu cuvintele lor. Monahul nu ţine predici cu voce tare, ca să-l audă ceilalţi, ci pre­dică în tăcere pe Hristos prin viaţa lui şi ajută cu rugă­ciunea. El trăieşte Evanghelia, iar harul lui Dumnezeu îl „dă de gol”. Astfel se predică Evanghelia în modul cel mai eficace, lucru de care însetează lumea, mai ales cea de azi. Chiar şi atunci când monahul vorbeşte, el nu spune în mod simplu un gând, ci mărturiseşte o ex­perienţă. Dar chiar şi un simplu gând de ar spune, şi acesta este luminat.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 355-356)