Predică la Praznicul Botezului Domnului - Sfântul Ioan Maximovici (3)

La Epifanie, adică la Botezul Domnului, se săvârşeşte în fiecare an o mare minune. Duhul Sfânt, pogorându-Se deasupra apei, îi schimbă însuşirile fireşti.

Astăzi firea apelor se sfinţeşte.

La Epifanie, adică la Botezul Domnului, se săvârşeşte în fiecare an o mare minune. Duhul Sfânt, pogorându-Se deasupra apei, îi schimbă însuşirile fireşti. Ea devine nestricăcioasă, adică nu este supusă stricăciunii, rămâne limpede şi proaspătă mulţi ani la rând, primeşte harul vindecării bolilor, al izgonirii diavolilor şi a oricărei puteri potrivnice, îi păzeşte pe oameni şi casele lor de orice primejdie, sfinţeşte diferite obiecte, folosite în biserică sau în casă.

De aceea, creştinii ortodocşi gustă cu evlavie din apa sfinţită – aghiasmă mare, cum o numesc grecii.

Trebuie să avem întotdeauna în casă destulă aghiasmă mare, ca să ne ajungă întregul an şi s-o folosim la orice trebuinţă - la boală, când plecăm în călătorie, când avem o stare de nelinişte, când cei ce învaţă merg la examene.

Bine fac cei ce beau zilnic, înainte de a mânca, puţină apă sfinţită. Ea ne întăreşte puterile sufleteşti, desigur, dacă facem aceasta cu rugăciune şi evlavie, iar nu să aşteptăm de la ea pur şi simplu o acţiune mecanică.

Fiecare preot trebuie să aibă grijă ca să sfinţească o cantitate suficientă de apă pentru biserica sa, ca să o aibă pe parcursul întregului an, pentru orice trebuinţe şi pentru a o împărţi celor ce cer, iar enoriaşii trebuie ca de Bobotează să-şi facă provizii de apă sfinţită pentru întregul an şi chiar pentru anii următori. Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie