Primim har după râvna și credința din sufletele noastre

Cuvinte duhovnicești

Primim har după râvna și credința din sufletele noastre

Plin de curaj apucă-te de tot lucrul bun și fără nicio îndoială în suflet să te apropii de fapta bună, și să n-ai în inimă îndoieli în ce privește nădejdea în Dumnezeu, pentru ca să nu se zădărnicească osteneala ta și să nu se îngreuneze munca ta. 

Mai bine să mori pentru Dumnezeu, decât să trăiești în rușine și lenevire.

Când vrei să pui început lucrului după Dumnezeu, așa așezământ să faci, ca unul care nu mai are viață în lumea aceasta, ci este bine pregătit de moarte și și-a luat nădejdea de la această viață, și a ajuns la sfârșit. Și cu adevărat, să ai în mintea ta gândul de a nu lăsa nădejdea acestei vieți să te împiedice de a lupta, de a birui. Căci nădejdea acestei vieți slăbește mintea. De aceea, fă loc credinței în mintea ta și amintește-ți de zilele cele nespus de multe ale veacurilor celor ce vor fi după moarte și după judecată, și nu va intra în tine trândăvia nicicând, după vorba înțeleptului: „O mie de ani în lumea aceasta nu sunt cât o zi (nu fac nici o zi) măcar în lumea drepților” (Psalmul 89, 4).

Cu bărbăție apucă-te de tot lucrul bun și fără nicio îndoială în suflet să te apropii de fapta bună, și să n-ai în inimă îndoieli în ce privește nădejdea în Dumnezeu, pentru ca să nu se zădărnicească osteneala ta și să nu se îngreuneze munca ta. Ci crede în inima ta, că Domnul este milostiv, și fiind Cel ce împarte răsplățile, El dă Har celor ce-L caută pe El, nu după lucrarea noastră, ci după râvna și credința din sufletele noastre. Căci zice: „Facă-ți-se după credința ta” (Matei 8, 13).

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 261-262)