Acest mare părinte duhovnicesc iubea fără deosebire pe toţi oamenii. Iar dintre ei purta o mare grijă pentru săraci, pentru copii şi văduve. Pe toţi îi ajuta cu rugăciunea şi cu milostenia. Zeci de săraci şi orfani din satul Dezrobiţi, din apropierea mănăstirii, primeau bani, hrană şi îmbrăcăminte din mâinile părintelui Iosif. Pentru aceea, toţi îl iubeau şi îl numeau „părintele săracilor”. 

Spun maicile că zilnic veneau copii, văduve şi oameni lipsiţi la chilia părintelui Iosif. Iar bătrânul le zicea: 

– Veniţi, tată, veniţi la părintele să vă dea, că are de unde. I-a dat Dumnezeu!

Apoi îi aşeza la masă şi le împărţea tot ce avea, pâine, bani şi îmbrăcăminte. Iar după ce plecau săracii, zicea către maici: 

– Aceştia sunt avocaţii mei, tată, care o să mă apere în faţa lui Hristos! 

Darurile pe care părintele Iosif le primea de la credincioşi le împărţea în trei părţi. Partea cea mai mare o dădea mănăstirii pentru trebuinţele obştii. A doua parte o împărţea săracilor şi văduvelor din satul Dezrobiţi, iar a treia parte o păstra la sine pentru călugăriţe, pentru copiii orfani şi pentru pomenirea morţilor. 

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 628-629)