Hotărârea vameșului Zaheu – un faliment fericit

Din curiozitate, unii au descoperit America, iar alții au ascultat pe la uși, au uneltit, au șantajat, au intrat cu picioarele în intimitatea unui cuplu ori în viața unei mănăstiri.

Curiozitatea, o noțiune care încă stârnește controverse. Unii o înţeleg ca pe o modalitate de propășire a umanității, considerând știința drept fructul ei. Ba au socotit-o chiar generatoare de progres, pretinzând că este fitilul din lumânarea învățării. Alții, dimpotrivă, o tratează ca pe un păcat, zicând că „nu are morală; e poate cea mai imorală dorinţă a omului”. Dacă vedem în ea modul de perfecționare, de dezvoltare a culturii, civilizației, a societății în general, este, cred, binevenită. O curiozitate manifestată în cunoașterea propriei persoane, cu scăderile ori lipsurile inerente omului, în scopul de a le învinge sau atenua, nu poate constitui ceva rău în sine. La fel, interesul acordat naturii, fenomenelor ei, din dorința de progres, de adaptare, fac din noțiunea de curiozitate un mod de supraviețuire. Dar atunci când prin aceasta ne manifestăm, cu o sete nestăvilită, dorința de a afla amănunte insolite din viața și preocupările semenilor noștri, cu precădere ale persoanelor publice, o mai fi benefică? Dimpotrivă, într-o astfel de situaţie ea declanșează reacții contradictorii: ură, repulsie, invidie, bârfă sau altele asemenea lor. Din curiozitate unii au descoperit America, iar alții au ascultat pe la uși, au uneltit, au șantajat, au intrat cu picioarele în intimitatea unui cuplu ori în viața unei mănăstiri. Cu ceva timp în urmă auzeam că o televiziune de știri a realizat un documentar despre pustnicii României. Ce gândiţi? O fi fost o inițiativă sinceră, de a prezenta frumusețile Ortodoxiei? Tind să cred că nu. Mai degrabă o reverberație a curiozității născătoare de rating.

Gândindu-mă la Zaheu din evanghelia ce se va citi duminică, m-am întrebat ce fel de curiozitate l-a stăpânit de s-a urcat într-un copac ca să-L vadă pe Dumnezeu? În orice caz, nu una iscoditoare, izvorâtă doar din dorința de a-L privi pe Cel înconjurat de mulțime. L-o fi cuprins invidia că un Om, Care nu era bogat ca el, stârnea admirația poporului? Nu! Cu siguranță că funcționarul fiscal al acelor vremuri aspira la ceva mai înalt. La Zaheu a fost vorba de o sfântă râvnire de a-L cunoaște pe Hristos, Creatorul Celor văzute și nevăzute. Unii magnați ai zilelor noastre, care cred că banii oferă totul omului, s-ar întreba, cuprinși de indignare: Avea de toate! Bogăţie, poziție socială și cele ce decurg din acestea. Ce-i trebuia să-L mai caute Dumnezeu? Și nu doar atât, ci l-ar dojeni aspru: Vezi, întâlnirea cu Hristos te-a făcut insolvabil. Ai împărțit averea, ai întors datoriile la cei pe care i-ai delapidat, ce mai, ai rămas sărac. Întâlnirea cu Hristos te-a falimentat! La prima vedere s-ar părea a fi un raționament pragmatic.

Finanțiștii consideră falimentul drept moartea unui agent economic. Și, totuși, făcând abstracție de enunțul general valabil al acestui termen specific economiei capitaliste, putem să afirmăm că există și un altfel de faliment, ca al vameșului Zaheu. Dar, să recunoaștem, e un faliment fericit! Zaheu și-a împărțit averea, dar s-a îmbogățit în Dumnezeu. Ce bine ne-ar prinde tuturor o astfel de întâlnire cu Mântuitorul Hristos! Totul depinde de noi, de interesul nostru de a-L întâlni pe Dumnezeu.

Curiozitatea lui Zaheu transformată în oportunitate de mântuire le spune scepticilor, și nu numai, că avuţiile, onorurile, slava acestei lumi nu ne satisfac nici pe departe setea după veșnicie. Zaheu trăia într-o aparentă fericire, căci nu-L avea pe izvorul fericirii, pe Dumnezeu. Dar, din momentul în care L-a văzut și primit pe Hristos, Dumnezeu adevărat, sub acoperișul casei sale, dar mai ales după ce El i-a adresat nepieritoarele cuvinte „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”, curioasa gazdă și-a dat seama că nimic din bucuriile lumii trecătoare nu valorează mai mult decât să stai la masă cu Bucuria, să auzi din gura Dumnezeului tău sentința de înveșnicire întru iubirea și fericirea Sfintei Treimi.

Credeți că Zaheu a devenit sărac, insolvabil? Socotesc că nu! Au falimentat doar orgoliul din el, goana după câștiguri ilicite, setea după putere, neomenia. Gândesc că întâlnirea cu Mântuitorul Hristos l-o fi transformat într-un un funcționar cinstit, un apărător al celor săraci, un primitor de străini și, în fine, un candidat la cereștile locașuri.

Dacă printre noi sunt doritori de așa falimente, atunci să recurgem la „curiozitatea” lui Zaheu, să ne urcăm pe înălțimi duhovnicești, ca întâi să-L zărim, apoi să-L poftim pe Hristos, veșnic pelerin la ușa sufletelor noastre, să cineze împreună cu noi în „cămara cea dinăuntru”. Să urmăm pilda vameșului evanghelic, falimentând în noi tot ceea ce ne desparte de voia și iubirea nesfârșită ale lui Dumnezeu. Ce bogați vom deveni când Preasfântul nostru oaspete ne va spune şi nouă: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”!

De la același autor

Ultimele din categorie