„Pune adâncul îndurării Tale împotriva mulțimii păcatelor noastre”
Unul dintre părinții pustiei a fost întrebat odată de un filosof păgân: „Crezi în Cel Răstignit?”. La care el a răspuns: „Da, cred în Cel Care a desființat păcatul pe cruce!”.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că dacă Hristos nu ar fi rostit pe cruce cuvintele: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”, niciun om nu ar fi putut dobândi iertarea păcatelor. Cuvintele Lui rămân în veac, căci sunt pecetluite prin moartea și Învierea Sa. Puterea lor dăinuiește până la sfârșitul lumii acesteia și mai departe, în veșnicie; pe ele ne putem clădi întreaga viață, rugându-ne și noi Domnului: „Pune adâncul îndurării Tale împotriva mulțimii păcatelor noastre”, după cum citim în prima rugăciune de la vecernia plecării genunchilor. Într-adevăr, păcatele noastre sunt nimic înaintea adâncului milostivirii și al îndurării lui Dumnezeu. Astfel, El va mustra lumea potrivit dreptății Sale, potrivit iubirii de vrăjmași, potrivit dragostei care nimicește păcatul. Unul dintre părinții pustiei a fost întrebat odată de un filosof păgân: „Crezi în Cel Răstignit?”. La care el a răspuns: „Da, cred în Cel Care a desființat păcatul pe cruce!”.
Într-adevăr, dreptatea rostită pe Cruce ridică păcatul lumii și biruiește pe stăpânitorul lumii acesteia. Sfântul Duh va mustra întreaga omenire, iar fiii acestui veac, care lucrează dreptatea omenească, nu vor găsi cuvinte de îndreptățire; însă cei care au primit Duhul Sfânt vor vădi biruința lui Hristos în însăși viața lor, arătând că El este Biruitorul lumii acesteia. „Puțin și nu Mă veți mai vedea” (Ioan 16, 16), a spus Domnul. Cu alte cuvinte, nu Domnul, ci Duhul Sfânt, Mângâietorul, va pecetlui biruința noastră veșnică, potrivit dreptății Lui dumnezeiești.
(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5). Cele trei perioade ale vieții duhovnicești în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 60-61)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro