Odată un monah de la oarecare mănăstire L-a rugat pe Dumnezeu ca să-i deschidă ochii ca să vadă la fiecare om răutatea sa ascunsă și astfel să-i vină în ajutor. Când Domnul i-a împlinit rugăciunea, monahul a încercat să-și intensifice străduințele sale, mai ales că acum distingea cu claritate răul. Însă datorită imaturității sale duhovnicești, răul pe care-l vedea la ceilalți l-a umplut de groază și în continuare a început să simtă dezgust și, în cele din urmă, scârbă de oameni.

Într-o zi a ajuns la mănăstire cineva care voia să-l vadă pe starețul Mănăstirii. Însă monahul care se învrednicise să vadă răul, văzând cât de păcătos și cât de pervertit era vizitatorul, i-a spus:

– Cum îndrăznești să te arăți astfel starețului? Prezența ta îl va jigni.

Vizitatorul auzind acestea a plecat. După aceasta starețul l-a chemat pe monah și l-a întrebat dacă nu a venit cineva și l-a căutat.

- Da, a răspuns monahul.

– Dar, unde este?, l-a întrebat starețul.

– L-am alungat.

Atunci starețul l-a privit și i-a spus:

– Nu te-ai gândit că poate acesta a fost ultima ocazie a acestui om?

Atunci tânărul monah tulburat i-a cerut starețului să se roage lui Dumnezeu să-i ia înapoi harisma străvederii pe care o primise. Dar starețul i-a răspuns:

– Nu! Dumnezeu nu ia înapoi ceea ce a dăruit. Însă Îi voi cere ca atunci când vei vedea răutatea vreunui om s-o trăiești tu, ca și cum ar fi a ta, pentru că și el și tu sunteți mădularele unui singur trup, a trupului omenirii întregi.

În peregrinările sale, acest monah a ajuns odată, într-o seară, la casa unui oarecare creștin, căruia i-a cerut găzduire. L-a rugat să-i îngăduie să intre și să-i dea un loc unde să se roage. Nu l-a rugat pentru nimic altceva, ci numai să-i îngăduie să se roage la el. Stăpânul casei a rămas surprins de cererea monahului și l-a primit, dându-i o cămăruță unde să se odihnească. Însă monahul a început îndată să se roage. Gazda ciulindu-și urechile, l-a auzit pe monah rugându-se cu lacrimi și mărturisind lui Dumnezeu păcatele acelui bărbat, care era un om rău, împovărat cu multe păcate, ca și cum ar fi fost păcatele sale.

Auzind toate păcatele sale, stăpânul casei s-a văzut pe sine, prin ochii acelui om drept. S-a cutremurat și a început să se pocăiască și să plângă. Apoi s-a mărturisit la acel monah și când a sfârșit mărturisirea, era deja tămăduit.

Sursa: marturieathonita.ro/purtand-pacatul-celuilalt