Este cu neputinţă ca mintea să se gândească la un lucru supus simţurilor, fără să aibă un oarecare chip al lui. Dar Dumnezeu e mai presus de orice chip, deci de facultatea care adună în sine chipurile lucrurilor sau produce altele, după asemănarea lor (facultate imaginativă).

Mintea primeşte de la orice gând o formă mărginită, conform gândului respectiv. E o idee din filosofia greacă veche. Deci ca să aibă simţirea lui Dumnezeu cel nemărginit, mintea trebuie să se elibereze ea însăşi de mărginirea ce i-o dau chipurile lucrurilor mărginite. Numai aşa se poate înfăţişa lui Dumnezeu disponibilă pentru ca El să se întipărească în ea.

„Cunoștința duhovnicească” e cunoştinţa care intră în legătură cu Dumnezeu ca Persoană în mod direct prin Duhul Lui. Dumnezeu se întipăreşte şi El în minte, dar nu prin înţelesuri mărginite, nu prin idei sau raţiuni, ci ca prezenţă infinită. El imprimă minţii simţirea adâncimii şi iubirii Lui nemărginite. În lucrare, mintea este liberă; în închipuire, suportă ceva în mod neliber, prin simțuri.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale Filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, pp. 60-61)