În Scara Sfântului Ioan Scărarul, despre rugăciune se spune că este „judecată şi judecătorie şi scaunul judecătorului înainte de judecata viitoare.” Deci, ce-i rugăciunea? Judecată, judecătorie şi scaunul judecătorului înainte de judecata viitoare. Ce înseamnă asta? Înseamnă că mai ales la rugăciune ne arătăm cine suntem noi din punct de vedere al raportului cu Dumnezeu.

Rugăciunea e răscolitoare şi de bune şi de rele. Cine nu are inimă curată, acela proiectează din necurăţia lui asupra Mântuitorului nostru Iisus Hristos propriile sale necurăţii. Mărturisesc mulţi dintre credincioşii noştri că la rugăciunile pe care le fac au imagini necuviincioase, şi că în rugăciunile pe care le fac nu se întâlnesc cu Domnul Hristos, ci se întalnesc cu propriile lor necurăţii. De ce se întamplă aşa ceva? Pentru că rugăciunea este oglinda sufletului, rugăciunea este măsura la care se găseşte sufletul.

Rugăciunea înainte de a ne face să ne întâlnim cu Dumnezeu, înainte de a ne aduce conştiinţa legăturii cu Dumnezeu, ne aduce întâlnirea cu noi înşine, ne descoperă pe noi înşine nouă înşine. Şi cum ne descoperă? Răscoleşte adâncurile sufletului nostru.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 126)