Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea, căci dacă mă vei milui, slobozindu-mă din jalnica boală a patimilor, vreau să ascult de bunătatea Ta. Dacă vei face după mulțimea bunătății Tale, mă vei izbăvi. Dacă vei vărsa asupra mea bunătatea Ta, mă voi mântui. Încredințat sunt că aceasta este cu putință la Tine. Știu că i-ai miluit și îi mântuiești pe toți cei ce se întorc către Tine din toată puterea lor.

Mărturisesc că și eu m-am folosit adesea de harul Tău, însă mai apoi, lepădându-l, am păcătuit ca nimeni altcineva. Tu, însă, Cela ce ai înviat morții, scoală-mă și pe mine, cel omorât de păcat. Cela ce ai tămăduit orbii, luminează ochii cei întunecați ai inimii mele. Cela ce ai izbăvit din gura șarpelui pe Adam, scoate-mă din tina fărădelegilor mele, fiindcă și eu sunt dintre oile Tale, măcar că din pricina voilor mele m-am făcut pradă leilor. Păcatele m-au făcut câine, însă tămăduit de harul Tău, voi fi viu. Eram lepădat ca un mort, însă de vei voi, viu voi fi!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, pp. 81-82)