Mi se pare că cel mai greu lucru de făcut este depășirea stării de rușine. Oamenii nu vin să se spovedească, chiar dacă au sufletul plin de păcate și asta îi apasă pentru că nu pot depăși starea de rușine ca să-și mărturisească păcatele. Cum să-i ajutăm pe oameni în acest sens?

Arhimandrit Zaharia Zaharou: Cred că puterea de îndura rușinea este un dar de la Dumnezeu. Tânăr fiind și fără prea multă experiență de duhovnic, Părintele Sofronie m-a sfătuit să încurajez pe tineri să mărturisească mai cu seamă lucrurile de care le este rușine, pentru că dacă învață să facă asta, rușinea este transformată în putere împotriva patimilor și vor depăși păcatul. Chiar asta s-a petrecut în persoana lui Zaheu. A îndurat rușinea nefiind obligat de cineva, și Domnul, Care se îndrepta spre Ierusalim ca să poarte Crucea rușinii, l-a văzut pe Zaheu rușinat de El și a recunoscut în acesta un duh de smerenie asemănător cu al Său. Zaheu s-a așezat în chip profetic în calea Domnului, pe calea Crucii și tot profetic taina Crucii și a Învierii lui Hristos a luat ființă și în sa. Inima i-a fost lărgită și cuprinsă de puterea credinței. Hristos ne-a mântuit prin Crucea rușinii și astfel când îndurăm rușine pentru El, aceasta este primită ca o recunoștință din partea noastră iar ca răsplată El ne trimite harul Său care înnoiește viața.

Asta se întâmplă și la Taina Sfintei Spovedanii. Cei care-și mărturisesc sincer și i-au asupra lor rușinea pentru păcatele săvârșite sunt înnoiți. Dar cei care ridică din umeri și spun: „Nimic special, lucrurile obișnuite...”, ei nu îndură nici o rușine, inima lor rămâne nemișcată și cu greu dacă folosesc ceva din aceasta. Dar cei care, cu inimă înfrântă și smerită, dezbracă sufletele lor înaintea Domnului și de față cu alt muritor, „doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi” (Fapte 14, 15), această rușine descoperă inima, o smerește și o aduce la suprafață. Atunci se deschide inima ca să primească harul înnoirii și al iertării. Vedem asta în viața multora care vin la noi: cu cât e mai mare rușinea îndurată cu smerenie, recunoscându-se păcătoși înaintea Domnului, cu atât este mai mare harul pe care-l primesc ca să-și îmbunătățească viața și să pună un nou început.

(Fragment din Remember thy First Love, de Archimandritul Zaharia Zaharou)