Preacuvioase Părinte Stareț, cum trebuie să înceapă un om a se ruga?

Sunt foarte multe scrieri ale Sfinților Părinți despre acest lucru în „Filocalia”. „Sbornicul” este iarăși o carte despre rugăciune. Trebuie citit despre rugăciune, dar cel mai important, trebuie lucrat. Și un lucru de căpetenie este să ai și un povățuitor, așa cum ne învață Sfinții Părinți. Fiindcă foarte ușor te poți înșela, și nu din cauza faptului că te rogi, ci pentru că nu știi cum să te rogi.

Rugăciunea n-are cum s-aducă înșelare. Înșelarea vine din faptul că noi avem părere de sine și mândrie și căutăm să ne apropiem de Dumnezeu nu cu pocăință sau cu smerenie, ci să dobândim tot felul de daruri duhovnicești, să ajungem la nu-știu-ce măsuri. Din cauza aceasta ne înșelăm – pentru că n-avem smerenie, n-avem ascultare, n-avem povățuitor. Rugăciunea este simplă, e o rugăciune de pocăință și trebuie făcută cu stăruință, cu multă răbdare și astfel nu are cum să nu vină și rodul.

Pentru un familist care stă la servici opt ore, are copii, trebuie să facă mâncare, cumpărături, cum poate să țină el rânduiala rugăciunii inimii?

Chiar și în aceste condiții, se poate. Cunosc oameni care duc o viață obișnuită, oameni din lume, care merg la servici, care au griji, care au tot felul de încercări în viața de familie, care au copii, care au soț sau soții și care, totuși, sporesc în rugăciune, ajung la o rugăciune de calitate. Mă refer la rugăciunea minții și a inimii, nu doar la cititul unor acatiste sau la cititul altor rugăciuni, care sunt, de asemenea, folositoare.

Omul poate dobândi această lucrare chiar și în lume și am exemple la Spovedanie de credincioși care se roagă și care au dobândit această rugăciune și care o păstrează. O mai pierd câteodată, dar o au undeva în inima lor. Oamenii aceștia au bucurie, au pace, primesc har și când îl pierd, se întristează și iarăși se dedică rugăciunii, și iarăși îl redobândesc.