Preacuvioase Părinte, ce condiții exterioare cere rugăciunea și când e bine să te rogi?

Fiecare dintre noi are un program de rugăciune pe care se străduiește să-l respecte. De exemplu, dimineața mă trezesc și stau jumătate de oră sau un ceas și îmi fac rugăciunile – este foarte bine să facem așa –, dar după aceea mintea nu mai petrece într-o lucrare duhovnicească și începe să se răspândească. Și nu este mult folos dacă ne rugăm numai atunci când avem un anumit timp programat pentru rugăciune.

Este absolut necesar să obișnuim mintea să petreacă cu Dumnezeu și uneori trebuie să ne silim pentru acest lucru, chiar dacă nu spunem concret niște cuvinte care înseamnă o rugăciune. Ci pur și simplu, să trăiești cu Dumnezeu, să simți prezența Lui, să te raportezi la Dumnezeu, să Îl ai în inima ta și în amintirea ta pe Dumnezeu – și atunci este tot ca o rugăciune. Când poți să rostești rugăciunea, o spui. Când ai momente de liniște și când ți-ai dedicat un timp pentru asta, poți s-o zici mai profund, dar alteori o poți spune și lucrând cu mâinile, cum făceau și Părinții din Pateric. Ei rosteau rugăciunea mereu și aveau și lucrare cu mâinile. Dar aveau și timpul lor când se opreau din lucru și se ocupau efectiv numai cu rugăciunea. Să facem și noi asemenea lor. Să avem timp de rugăciune, când asta facem, dar să avem o rugăciune permanentă și în timpul lucrului, oricare ar fi el, fie că suntem în mănăstire, fie că suntem în lume. Fiindcă roadele rugăciunii sunt darurile Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea și toate celelalte.