Să ne rugăm în mod constant pentru binele fraţilor şi al surorilor noastre…
Dacă ne rugăm în mod constant pentru binele fraţilor şi al surorilor noastre, pentru a parcurge drumul vieţii în acelaşi duh şi aceeaşi armonie a dragostei duhovniceşti, realizarea asemănării cu Hristos va fi mai uşoară.
“Dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fraţii mei”, spune Sfântul Efrem în rugăciunea sa. Când începem să comparăm nevoinţele noastre cu cele ale aproapelui, vrăjmaşul poate să găsească mijloacele prin care să ne descurajeze.
Când intervin între oameni certuri, neînţelegeri, stări tensionate, unitatea nu poate să fie păstrată decât dacă fiecare suportă slăbiciunile celorlalţi. După Apostolul Pavel, este mai bine să suporţi o jignire decât să jigneşti.
Dacă ne rugăm în mod constant pentru binele fraţilor şi al surorilor noastre, pentru a parcurge drumul vieţii în acelaşi duh şi aceeaşi armonie a dragostei duhovniceşti, realizarea asemănării cu Hristos va fi mai uşoară. În schimb, dacă ne vom opri la detaliile inevitabile şi la lipsurile exterioare, vom pierde harul contemplării lui Dumnezeu.
(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 52)
Ispitele și încercările – „școala vieții”, pentru fiecare dintre noi
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro