„Să nu ne dăm sufletul și să nu ne pierdem credința și mântuirea noastră”
Mulțumim Preamilostivului Dumnezeu că ne-a învrednicit să îi cinstim pe Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni în această frumoasă biserică de lemn, ocrotită de ei, din sudul Suediei, din orașul Solvesborg, pe care noi o numim, așa cum v-am transmis și în cuvântul de învățătură rostit după Evanghelie, un tricolor al faptei.
Lemnul pentru această bisericuță a fost adus din Bucovina, meșterii care au înălțat-o sunt maramureșeni, iar bisericuța este în stil oltenesc. Deci, această biserică, pentru noi, românii din Scandinavia, este un tricolor al faptei dând o bună și dreaptă mărturie sub oblăduirea Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni.
Unul dintre contemporanii (Sfinților Năsăudeni) care l-au mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos în perioada grea din Transilvania, când românii ortodocși au fost forțați de autoritățile imperiale de la Viena să treacă la catolicism, spunea următoarele: Împărăteasa – care pe atunci era Maria Tereza – poate să-mi ia puținul meu avut, poate să-mi ia cojocul pe care îl port acum, poate să-mi ia chiar și brațele, însă nu poate să-mi ia sufletul, pe care nu-l dau, fiindcă am un singur suflet și o singură credință ortodoxă și o singură mântuire!
Așadar, preaiubiții mei frați și surori, avem un singur suflet, avem o singură credință, avem un singur botez și o singură mântuire. Asemenea Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, pe care îi cinstim astăzi, să nu ne dăm sufletul și să nu ne pierdem credința și mântuirea noastră. Aceasta învățăm, în primul rând, de la Sfinții Martiri Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu și de la toți Sfinții Mărturisitori ai Ortodoxiei din pământul binecuvântat al țării noastre și de pretutindeni, să nu ne pierdem credința, fiindcă nu ne putem juca cu mântuirea noastră!
După cum știți, urmează să merg în Finlanda pentru a aduce alinare sufletească pruncilor Johan-Mihail și Maria-Alexandra, care sunt despărțiți, de către autoritățile finlandeze, de mama lor Camelia Smicală. Doresc să le aduc alinare sufletească în cele din urmă, dându-mi-se acordul să îi vizitez pe copii la centrul de plasament, acolo unde sunt izolați de mama lor și am nădejdea ca acest coșmar să ia sfârșit cât mai repede.
Trebuie să ne arătăm solidaritatea și să transmitem încredere și sprijin doamnei Camelia Smicală și copilașilor ei și să ne conjugăm toate forțele: autorități, Biserică, societate civilă și presă pentru a ajuta această mamă îndurerată și pe copilașii ei care suferă atât de mult și sunt atât de traumatizați. De aceea, cunoscând îndeaproape cazurile familiilor Nan și Bodnariu din Norvegia, care s-au reîntregit, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin solidaritatea oamenilor și prin rugăciunile pe care le-am înălțat neîncetat pentru aceștia, trag nădejdea că și familia Smicală se va reîntregi. Și autoritățile finlandeze trebuie să știe faptul că această familie nu este fără stat, nu este fără patrie, nu este fără comunitate, nu este a nimănui, ci că această familie are o țară!
(Cuvântul Părintelui Episcop Macarie Drăgoi, rostit în biserica „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni” din orașul Solvesborg, Suedia, duminică, 12 noiembrie 2017)
