Pilda samarineanului milostiv este una dintre cele mai frumoase pericope ale Noului Testament, o adevărată capodoperă a exemplului, a faptei lucrătoare prin iubire, care ne arată cum trebuie să ne comportăm fiecare dintre noi în relația cu aproapele nostru, în care se oglindește Însuși chipul lui Hristos.

Învățătorul cel Desăvârșit – Iisus Hristos – a oferit învățătorului de lege niște exemple negative, „dure”, adică pe preot și pe levit, slujitori ai templului, care au trecut nepăsători pe lângă omul ce cobora de la Ierusalim la Ierihon și care, în urma tâlhăriei, a rămas dezbrăcat și aproape mort. Acest om căzut pe cale simbolizează pe toți cei aflați în suferințe, în dureri, nevoi și în neputințe.

Tâlharii pot întruchipa pe oamenii cei răi care se ascund în spatele diferitelor măști, cu felurite intenții, pe de o parte, iar pe de altă parte, tot tâlharii îi pot simboliza pe diavoli, care umblă ca niște lei, răcnind și căutând la nesfârșit pe cine să înghită (cf. I Petru 5, 8).

Samarineanul cel milostiv, de neam străin, sau cum am spune noi în limbajul nesăbuit al zilelor noastre, „vinitură” este cel care se apleacă asupra celui rănit, îi oferă primul ajutor posibil chiar la fața locului, îi leagă rănile, pune peste ele untdelemn și vin, și îl duce la casa de oaspeți, la loc sigur, liniștit și odihnitor, spre a fi vindecat. Samarineanul este omul cu sufletul mare ce caută cu multă implicare la suferința umană, riscându-și chiar și el viața, știind faptul că pe drumul respectiv se întâmplau multe tâlhării.

„Mergi și fă și tu asemenea!”, este îndemnul Mântuitorului pentru fiecare dintre noi.

În primul rând, dacă ar fi să ne gândim la realitatea zilelor noastre, Hristos se adresează preoților și tuturor slujitorilor Bisericii, pentru a se apleca spre suferința umană, adică să ofere ajutorul și să facă milostenie celor aflați în nevoi. Desigur, aceasta se împlinește pentru faptul că, la nivel național, și statistica o confirmă, instituția Bisericii este cel mai mare filantrop român. Sfințiții slujitori se dedică cu timp și fără timp pe terenul suferinței umane, mai cu seamă că nimeni dintre noi nu trăiește lipsit de suferință, și de pierdere.

Apoi, în al doilea rând, Hristos se adresează umanității, adică tuturor oamenilor de pe acest pământ. „Barierele” credinței, ale ideologiei, ale propriilor noastre prejudecăți nu ar trebui să constituie un impediment la a face bine, la a face milostenie și de a acorda ajutor la vreme potrivită. Fiecare dintre noi putem fi un samarinean milostiv atunci când dorim cu adevărat. Chiar dacă în creștinism suferința poate însemna și mântuire, noi putem contribui într-un fel sau altul la vindecarea aproapelui căzut între „tâlharii” vremurilor de astăzi: depresie, anxietate, deznădejde, întristare, supărare. Pentru că de multe ori, fiecare se vindecă și în felul său, cu puterea și ajutorul lui Dumnezeu.

Să fim așadar ca samarineanul milostiv, să fim solidari, să fim milostivi și buni, pentru că toate acestea au trecere înaintea lui Dumnezeu, care este mult-milostiv și care dăruiește fiecăruia alinare, vindecare și iertare de păcate!