Născută în secolul al III-lea, ca urmare a rugăciunilor făcute de părinții ei sterpi, Sfânta Chiriachi a fost învățată de mică dreapta credință, fiind afierosită Domnului. Dar fiind foarte curată și frumoasă la chip, a fost plăcută de un păgân ce dorea să o facă soția fiului său. Mucenița a refuzat, mărturisind că este mireasa Domnului și că dorește să moară în feciorie. Plin de furie, păgânul a pârât-o pe aceasta că este creștină, împreună cu familia ei, în vremea aceea creștinii fiind persecutați, din porunca lui Dioclețian. 

După ce au fost torturați și omorâți mai întâi părinții tinerei, a venit și rândul acesteia să fie supusă chinurilor. Torturată de Maximian, nepotul împăratului, și de slujitorii acestuia, Sfânta Chiriachi răbda bătăile ca și cum nu le-ar fi simțit, chinuitorii schimbându-se de trei ori între ei și obosind cu toții. Spânzurată de păr și arsă cu torțe, sfânta viețuia de parcă nici nu avea trup, noaptea arătându-i-Se Mântuitorul, ca să îi vindece rănile. Și crezând chinuitorii că au vindecat-o zeii, au dus-o în capiștea idolească să le mulțumească, dar Sfânta Chiriachi s-a rugat, iar capiștea s-a dărâmat.

Și fiind aruncată într-un cuptor cu foc, a stat acolo ore în șir, fără să fie atinsă de flăcări, până când a venit o ploaie și a stins focul. Nici leii nu s-au apropiat de ea să o mănânce, așa că cei o torturau au decis să îi taie capul cu sabia. Atunci sfânta, cerând vreme să se pocăiască, s-a rugat Domnului și îngerii au venit să îi ia sufletul, spre uimirea tuturor.