Poate vi se pare curios că spun eu lucrul acesta, călugăr fiind, că Scriptura nu s-a scris pentru noi. S-a scris şi pentru noi, dar nu s-a scris mai întâi pentru noi, ci s-a scris pentru cei care au primit mai întâi învăţătura, care e cuprinsă în Scriptură. Dacă Scriptura era anume scrisă pentru noi, nu s-ar fi vorbit în Scriptură despre trei compartimente ale cosmosului. Sfântul Apostol Pavel spune că Dumnezeu I-a dat Mântuitorului un nume care este mai presus de orice alt nume: „Ca-n numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi ale celor de dedesubt” (Filipeni 2, 10). Cele de desubtul pământului sunt cele care ţin de iad, pământul este la mijloc şi sus cerul. Aşa gândeau oamenii din vremea Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Apostol Pavel vorbind în limbajul acelor oameni a spus că, Dumnezeu I-a dat Mântuitorului un nume, care e mai presus de orice nume, ca întru numele lui Iisus să se plece orice genunchi, anume al celor cereşti (al îngerilor care Îl cunosc pe Mântuitorul), al celor pământeşti (al oamenilor) şi al celor de dedesubt (adică al celor care nu sunt nici în cer, nici pe pământ, ci sunt undeva mai jos decât pământul). Aşa gândeau oamenii de atunci. Dacă s-ar fi scris Scriptura în vremea noastră, nu s-ar fi întrebuinţat acest limbaj pentru că noi gândim altfel şi Dumnezeu ar fi vorbit omului la măsurile gândurilor pe care le are omul în vremea lui.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 138)