În 1935, în ajunul Paştelui, Iacov se îmbolnăvise foarte grav. Neavând suficientă îngrijire medicală, se părea că va muri. Sărmana lui mamă era nemângâiată şi ruga mereu pe sfinţi pentru copil. Din Libisi aduseseră cu ei o iconiţă a Sfântului Haralambie.

Era Duminica Tomii şi cu toţii aşteptau grabnicul sfârşit al micului pustnic. Însă toţi cugetau acelaşi lucru: pentru ce Dumnezeu nu-l tămăduieşte pe micul Iacov, care citeşte şi însemnează cu Sfânta Cruce de se fac bine şi cei mici, şi cei mari, şi animalele?

Dar în după-amiaza acelei duminici, i-a apărut înainte Sfântul Haralambie, care cu mâna sa îl binecuvânta pe piept în semnul Sfintei Cruci. Atunci Iacov şi-a revenit imediat şi i-a povestit mamei sale ce s-a întâmplat. Iar aceea i-a spus plângând:

– Copilul meu, astăzi s-a făcut învierea ta din morţi. Să prăznuieşti această zi.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 50)