Născut în Armenia cea Mare, Sfântul Meletie a ajuns să fie conducător al creștinilor mai mult silit de cei din jurul său, căci toți vedeau cât de mult Îl iubește pe Dumnezeu și nu găseau om mai potrivit ca el. După ce a fost episcop al Sevastiei și al Veriei, a fost numit arhiepiscop al Antiohiei, în locul lui Evdoxie care fusese amăgit de eresul arienilor. Pe Sfântul Meletie însă l-au dorit arhiepiscop inclusiv păgânii și evreii, căci îi recunoșteau înțelepciunea, iar arienii sperau că arhiepiscopul va împărtăși credința lor.

Odată ajuns în cetate, toți au început să își numească pruncii cu numele Cuviosului, iar icoana sa era pretutindeni, nu doar în case, ci și pe obiecte era scris numele său. La numai o lună însă, forțat de împrejurări, Sfântul Meletie a mărturisit pe Dumnezeu și Sfânta Treime, așa că, furioși și dezamăgiți, arienii l-au dat jos de pe scaunul arhieresc și l-au dus în surghiun. Pe când era dus afară din cetate, creștinii aruncau cu pietre în ighemon, mai bine să moară păgânul, dar Sfântul Meletie l-a acoperit pe chinuitor, făcând dovada dragostei pe care o purta tuturor și învățându-i să le rabde pe toate cu blândețe.

Cuviosul a revenit în cetate odată cu schimbarea împăraților, iar în timpul celui de-al doilea Sinod de la Constantinopol a arătat cum din trei degete, întruchipând Sfânta Treime, a ieșit foc asemenea unui fulger, arătând că este vorba de o singură Ființă. Când adunarea nu era încă terminată, Sfântul Meletie s-a îmbolnăvit și și-a dat sufletul în mâinile Domnului, trupul său fiind dus cu cinste în Antiohia, spre apărarea cetății.