Înaintând spre poarta mică de lemn a turnului de intrare în lăcașul monahal, faci un popas pentru a citi cu luare-aminte cum se cuvine a intra în casa Domnului. Apoi ridici ochii și descoperi minunata pictură cu Adormirea Maicii Domnului din secolul al XVI-lea, de pe peretele exterior, în care Hristos ține în brațe sufletul Maicii Sale.

Bistrița își deschide și ea brațele pentru închinătorii săi. Călcăm cu sfială pietrele mari, așternute de secole ca un covor în toată curtea mănăstirii. Înaintăm spre biserica mușatinilor, mare cât o catedrală. La căpătâiul ei, se înalță „dealul Cetățuia”, îmbrăcat în păduri de stejar și molid. În partea de apus străjuiește „platoul lui Petru Rareș” și „muntele Simon”. Alături e „obcina Ciprianei”, acoperită de poieni gălbui, iar spre miazăzi se întinde satul Bistrița. În mijlocul lor, biserica mănăstirii, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, se ridică zveltă şi maiestuoasă prin albul zidurilor sale, ca un monument etalon pentru arhitectura religioasă moldovenească.

Între icoana Sfintei Ana și mormântul „părintelui Moldovei”

Zărim statuia ctitorului Bistriței, albă și diafană, răsărind dintre câțiva copaci ornamentali. Voievodul Alexandru cel Bun își ține la piept biserica, ocrotind-o. Păsărelele ascunse în verdeață îndulcesc atmosfera prin cântarea lor.

Pășim în biserica ce păstrează numeroase morminte voievodale şi arhiereşti, înseninându-ne și încălzindu-ne la auzul cântărilor de la strană. Înaintând, ne închinăm la icoane vechi și noi și poposim câteva clipe în genunchi în fața icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Ana pentru a-i mulțumi că ne-a învrednicit s-o vizităm. Ne retragem discret, apropiindu-ne parcă cu sfială de mormântul aceluia care a fost numit „părintele Moldovei”, voievodul Alexandru cel Bun. În semi-întunericul din jur, lumina candelei de pe piatra funerară ne ajută să întrezărim pictura ce îl înconjoară.

Generații de călugări, o adevărată armată duhovnicească

La Mănăstirea Bistrița, candela rugăciunii nu s-a stins niciodată. Aici a supraviețuit neîntrerupt firul de lumină duhovnicească, indiferent de negura epocilor pe care le-a traversat. În acest loc de rugăciune, ocrotit pe linie de familie, fiecare piatră este un semn al trecutului și fiecare fir de iarbă are amintiri. Generații și generații de călugări, o adevărată armată duhovnicească veghează din ceruri la obștea ce păstrează astăzi și duce mai departe comoara cea de mare preț a Ortodoxiei: credința statornică, tradiția patristică și filocalică și rugăciunea neîntreruptă.