După ani îndelungați de nevoință în pustiu, timp în care au petrecut în post aspru și în rugăciune, cei 40 de mucenici din Sinai au fost uciși cu mare cruzime de către barbari. Sarazinii locuiau și ei în muntele Sinai și, după moartea voievodului, s-au năpustit asupra celor care se asemănau cu îngerii, căci își dăduseră uitării trupurile, pentru a fi neîntrerupt cu inima la Dumnezeu. 38 dintre părinți au murit tăindu-li-se capul cu sabia, după ce au fost înjunghiați, iar alți doi, Isaia și Sava, au rămas în viață încă puțină vreme, până când s-au rugat Domnului să îi primească și pe ei în ceata mucenicilor. De furia barbarilor au scăpat doar câțiva sihaștri din Sinai, căci noaptea muntele a fost cuprins ca de o pară de foc, iar ucigașii s-au speriat și au fugit.

La scurtă vreme, însă, trei sute de sarazini au ajuns în Rait și, după ce au răpit femeile și copiii faraonilor, curmând viața a 47 de bărbați, au năvălit în biserică, omorându-i pe părinții care se închiseseră acolo. Apoi, încercând să treacă marea dimpreună cu robii lor, nu au reușit, întrucât oamenii afundaseră corabia și fugiseră. Așa că barbarii, iuți la mânie, au înjunghiat pe toți robii, iar apoi s-au înjunghiat cu toții, unii pe alții.