Cum tratăm gastrita în mod natural

Gastrita este o afecțiune răspândită, care se caracterizează prin inflamarea mucoasei gastrice, care la rândul ei provoacă arsuri și dureri la nivelul stomacului.

Vă propunem astăzi două remedii naturale, ușor de preparat și administrat acasă, care au rolul de calma durerile, de a proteja și reface mucoasa gastrică.

1. În 2 litri de apă puneți un kilogram de rădăcină de pătrunjel și lăsați la fiert, la foc mic, până ce cantitatea de apă scade la jumătate.

Ceaiul se strecoară și se împarte în șapte părți egale, care se vor consuma călduțe sau la temperatura camerei, dimineața, la interval de 10 minute una de cealaltă.

2. Pentru al doilea remediu aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 2 linguri de caimac de lapte de vacă sau de capră, care provine la animale crescute organic
  • 2 gălbenușuri de ou organice
  • 2 lingurițe cu miere de albine de rapiță.

Omogenizați toate ingredientele și împărțiți cantitatea obținută astfel în 3 doze. Se consumă câte o doză cu jumătate de oră înaintea meselor principale, excepție făcând prima doză a zilei, care se va consuma tot pe stomacul gol, dar cu cât mai mult timp înaintea mesei de dimineață.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

De la același autor

Ultimele din categorie