tăcere

Multa vorbire deschide porțile inimii spre păcat

După multa vor­bire, când aburul mulțumirii de sine trece, întot­deauna rămâne un anumit simțământ de tristețe și de rușine.

Ieroschimonahul Onufrie Frunză a trăit o minune de hramul Cuvioasei Parascheva de la Iaşi

Un părinte povestea că Părintele Onufrie îi ştia gândurile, pentru că atunci când venea la sfinţia sa, primea răspunsuri la gândurile lui înainte de a le spune părintelui.

Sfaturi către un preot tânăr, despre exorcizare

În loc să-i poruncească demonului și să-l amenințe, mai bine și mai corect ar fi să se roage, prin intermediul Sfintei Liturghii, al Tainelor și al altor rugăciuni, ca Domnul să trimită Harul Său celui ce pătimește. Astfel, Harul îl acoperă ca roua pe bolnav, iar preotul nu mai înfruntă pericolul de a fi prins în capcana vreunei ispite sau de a cădea în vreo înșelare.

Confruntarea. De dorit, de evitat?

Zi după zi, provocările pentru creștini par să nu se mai termine. Mereu apar subiecte sau teme de dezbatere care aduc atingere direct sau indirect și vieții religioase. Sau care implică opțiuni de ordin moral, cu efecte în viața duhovnicească. Astfel, se ridică întrebarea: când se cuvine să răspundem provocărilor și când doar să ne rugăm, nimic zicând?

Ieroschimonahul Paisie Olaru – Mare este darul tăcerii!

Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire, de vorbă deşartă şi învăţăm a ne ruga. Părinţii noştri vorbeau „şapte vorbe pe zi”, cum se spune, dar cu inima şi cu buzele se rugau neîncetat. Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul morţii şi ziua judecăţii, încet-încet dobândim darul tăcerii şi al rugăciunii. Să ne rugăm lui Dumnezeu cu cuvintele psalmistului David: Pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele (Psalm 140,3).

Iubirea este explicaţia Creaţiei

Cum să-L atragem pe Hristos să se sălăşluiască în noi dacă nu prin curăţia inimii? Şi cum să atingem această curăţie, dacă nu prin lucrarea poruncilor? Şi cum să săvârşim poruncile fără lacrimi, rugăciuni şi osteneli?

Neosândirea fratelui şi tăcerea păzesc pacea sufletului

Pentru a-ţi păstra pacea sufletească, trebuie să-ţi îndrepţi foarte des atenţia spre tine însuţi şi să te întrebi: „În ce stare mă aflu?”.

Sfântul Cuvios Onufrie Pustnicul, făcătorul de minuni de la Sihăstria Voronei

Odată, mergând la vânătoare în pădurile Voronei, un boier din sfatul ţării, care avea o fiică bolnavă de epilepsie, a ajuns până la chilia marelui sihastru Onufrie. Deci, fiindu-i sete, a luat câteva mere căzute jos pe mormântul cuviosului. Din acestea mâncând acasă copila bolnavă, îndată s-a vindecat de boală. Asemenea şi alţi bolnavi, care veneau la mormântul lui, se făceau sănătoşi. Din această pricină, credincioşii din partea locului îl cinsteau ca pe un sfânt pe pustnicul Onufrie.

Cuviosul Eufrosin Sihastrul – ucenic ales al Cuviosului Agapie

În timpul acestui cuvios, biserica cea dintâi şi chiliile Mănăstirii Agapia Veche ruinându-se în urma unei alunecări de teren, pustnicul Eufrosin cu ucenicii săi au construit o altă biserică de lemn cu hramul „Minunea din Colose a Arhanghelului Mihail”. Această sihăstrie era cunoscută şi cu numele de „Mănăstirea lui Eufrosin” sau „Mănăstirea Sfântului Mihail”. 

Între rugăciunea cu glas tare şi cea în tăcere

Când te îndrăgosteşti de Hristos, preferi tăcerea şi rugăciunea minţii. Când te afli în această stare, nu mai este nevoie de cuvinte.

Pagini