Începând fericitul Paisie să primească în jurul său mai mulţi fraţi, după sfatul stareţului Vasile, duceau mare lipsă de preot. Deci îl rugau cu lacrimi în ochi pe Paisie să primească preoţia, dar el nu voia, socotindu-se nevrednic. 

Atunci, unii dintre bătrânii Muntelui Athos au zis cuviosului: 

– Cum poţi tu să înveţi pe fraţi să asculte şi să-şi taie voia, când tu nu faci ascultare şi respingi lacrimile atâtor oameni? Vădit lucru este că tu iubeşti voia ta şi crezi minţii tale mai mult decât vorbelor celor mai bătrâni cu anii şi cu mintea. Oare tu nu ştii unde duce neascultarea? 

Auzind aceste cuvinte, Paisie s-a supus voii părinţilor şi a primit preoţia.

Se spunea despre obştea Cuviosului Paisie de la Schitul „Sfântul Ilie” că petrecea în mare lipsă materială, dar în desăvârşită armonie şi râvnă duhovnicească. Pe lângă participarea zilnică la slujbele bisericeşti, frăţimea se îndeletnicea şi cu lucrul mâinilor, în deplină dragoste, smerenie şi tăcere.

Se spunea despre fericitul stareţ că şi el însuşi se ostenea, ziua la facerea de linguri, iar noaptea, la citirea şi transcrierea cărţilor Sfinţilor Părinţi, sacrificând pentru somn până la trei ceasuri.

Spuneau iarăşi ucenicii lui că în toată viaţa sa Cuviosul Paisie vărsa multe lacrimi când săvârşea Sfânta Liturghie, fiind pătruns de dumnezeiasca dragoste.

Patriarhul Serafim, care petrecea în Mănăstirea Pantocrator, îl chema pe stareţul Paisie în lavră de câteva ori pe an, pentru a sluji Sfânta Liturghie. Şi se foloseau toţi văzând pe Paisie slujind în limba greacă, fără grabă, cu nespusă evlavie, cu faţa stropită de lacrimi şi absorbit cu totul de sfânta slujbă.

Stareţul Paisie iubea foarte mult citirea operelor Sfinţilor Părinţi. Iată ce răspunde el stareţului Atanasie, care îl învinuia de oarecare lucruri: 

– Să nu zici, părinte Atanasie, că ajung una sau două cărţi pentru mântuirea sufletului. Doar nici albina nu adună miere dintr-o singură floare, ci din multe. Aşa este şi cel care citeşte cărţile Sfinţilor Părinţi. Una îl învaţă dreapta credinţă; alta îi vorbeşte de tăcere şi rugăciune; alta îi spune de ascultare, de smerenie şi răbdare, iar alta îl îndeamnă către iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Aşadar, din multe cărţi patristice învaţă omul să trăiască după Evanghelie.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 295-296)