Sfântul Cuvios Mucenic Eftimie

Sfântul Cuvios Mucenic Eftimie

Sfântul Cuvios Mucenic Eftimie

1 Mai
22 Martie

Acest Sfânt Mucenic s-a născut în satul Dimițiana din Pelopones. Copil fiind, el a dus o viață creștină în care fusese botezat și crescut, dar mai târziu a trecut în România unde s-a dedat unei vieți de mari desfrânări. În acest trai desfrânat petrecând, duhul necurat i-a pus în gând să se facă musulman, ceea ce a și făcut. Dar imediat după aceea o cumplită mustrare de conștiință a pus stăpânire peste el. Apoi s-a întors la dreapta credință și a plecat la Sfântul Munte Athos, unde s-a tuns monah. Cu binecuvântarea părintelui duhovnicesc a călătorit la Constantinopol unde a reușit să pătrundă până la Marele Vizir. Ajungând în acestuia, Eftimie a început să-și facă semnul Sfintei Cruci, să-L laude pe Hristos și să lepede credința musulmană. După chinuri și torturi prelungite el a fost...

+  vezi mai mult

Acest Sfânt Mucenic s-a născut în satul Dimițiana din Pelopones. Copil fiind, el a dus o viață creștină în care fusese botezat și crescut, dar mai târziu a trecut în România unde s-a dedat unei vieți de mari desfrânări. În acest trai desfrânat petrecând, duhul necurat i-a pus în gând să se facă musulman, ceea ce a și făcut. Dar imediat după aceea o cumplită mustrare de conștiință a pus stăpânire peste el. Apoi s-a întors la dreapta credință și a plecat la Sfântul Munte Athos, unde s-a tuns monah. Cu binecuvântarea părintelui duhovnicesc a călătorit la Constantinopol unde a reușit să pătrundă până la Marele Vizir. Ajungând în acestuia, Eftimie a început să-și facă semnul Sfintei Cruci, să-L laude pe Hristos și să lepede credința musulmană. După chinuri și torturi prelungite el a fost omorât prin decapitare în Duminica Floriilor, în ziua de 22 martie 1814. Sfântul lui cap se păstrează la Mănăstirea athonită a Sfântului Pantelimon.

-  vezi mai puțin
  • Viața Sfântului Cuvios Mucenic Eftimie cel Nou

    Sfântul Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie 1814, în Constantinopol, câștigând locul său binemeritat în Împărăția Cerurilor, unde slăvește Sfânta Treime cea de o ființă și dătătoare de viață, împreună cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.

Calendar ortodox
26 Aprilie