1. „De acum să nu mai păcătuiești”, i-a spus Hristos paraliticului (Ioan 5, 14). La fel i-a grăit și desfrânatei: „De acum să nu mai păcătuiești” (Ioan 8, 11). Același lucru este valabil și pentru ti­ne, care te-ai spovedit. Din momen­tul în care ai ieșit de la scaunul de spovedanie, să încerci să duci o luptă pe viață, ca să nu mai păcătuiești din nou. „Este pentru prima dată când am făcut acest lucru, părinte!”, i-a spus un tânăr duhovnicului său. „Și ce, mai vrei să-l faci din nou? Să nu mai spui acest lucru, copilul meu!”, i-a zis părintele.

2. Până acum ai păcătuit, însă de acum înainte va trebui să înlocuiești faptele rele cu fapte bune: „Ferește-te de rău și fă bine” (Psalmul 33, 13). „Doamne, vezi că mâinile mele sunt curate de fapte păcătoase?”, i-a spus un suflet lui Dumnezeu. „Sunt curate, dar goale!”, i-a răspuns Domnul.

3. „Postul este începutul pocăin­ței. Începi să te pocăiești atunci când începi să postești, căci fără postire pocăința ta este moartă!” Prin plăcere Îl întristezi pe Dumnezeu, și acum ești chemat să-L înveselești prin osteneala dureroasă a postirii (și a rugăciunii stăruitoare). „Află deci că prin rugăciune și postire trebuie să-L îndupleci pe Dumnezeu” (slujba Schimei celei mici). De aceea și „esen­ța” epitimiilor o reprezintă postirea și rugăciunea (Canoanele 6 și 7 ale Sfântului Ioan Postitorul).

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 47-48)