Odată, s-a adunat în chilia stareţului toată obştea mănăstirii, pentru binecuvântare şi cuvânt de folos. Iar bătrânul a zis către toţi: 

– Părinţilor, să nu vă descurajaţi că a ars mănăstirea. Că pentru păcatele noastre a ars şi pentru ca să se reînnoiască ctitorii. Sfinţiile voastre răbdaţi toate ispitele şi nu părăsiţi locul acesta sfinţit prin rugăciunile şi lacrimile înaintaşilor noştri! Numai să ţineţi cu tărie rânduiala acestei mănăstiri. Că cine nu ţine rânduiala locului, îl izgoneşte locul de aici. 

În anul 1909, când am fost hirotonit preot, s-a apropiat de mine un călugăr bătrân din Mănăstirea Neamţ şi mi-a spus: „Să ştii, părinte Ioanichie, că numai aceia pot sta la Schitul Sihăstria, care vor păzi rânduiala schimnicească de acolo. Adică nimeni să nu aibă ceva al său, ci toate să fie de obşte; să nu se săvârşească păcate trupeşti şi să nu se mănânce carne în mănăstire. De nu va păzi cineva rânduiala, nu va putea trăi în locul acela. Că locul acela este legat cu neschimbat legământ de şapte călugări sihaştri din Mănăstirea Neamţ, care au întemeiat Sihăstria în anul 1655”.

La urmă a adăugat stareţul şi aceste cuvinte: 

– Ţineţi cu tărie la rânduielile călugăreşti şi nu lăsaţi nici într-o zi nesăvârşite dumnezeiasca Liturghie şi cele Șapte Laude. Că de veţi face aşa şi veţi duce viaţă curată şi veţi avea dragoste între voi, să ştiţi că Maica Domnului va ridica din cenuşă acest sfânt lăcaş şi veţi avea pace şi mântuire în locul acesta. Iar de nu veţi păzi cu sfinţenie pravila, postul şi datoriile voastre călugăreşti, să ştiţi că se va pustii iarăşi locul acesta. Că lui Dumnezeu mai mult îi place un loc pustiu şi curat, decât un loc cu călugări mulţi şi dezbinaţi.

După doi ani de suferinţă, stareţul Ioanichie a zis într-o seară către ucenicul său, ieromonahul Ioil: 

–  Marţi mă duc la Tata! Marţi mă duc la Tata! 

Într-adevăr, marţi, 5 septembrie 1944, Protosinghelul Ioanichie Moroi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând în urmă o obşte aleasă de 40 de călugări.

Aşa s-a nevoit şi aşa s-a săvârşit un mare stareţ al monahismului românesc.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 554)