Trăiţi taina luptei vieţii duhovniceşti lin şi fără zbucium!
Când pierdeţi harul dumnezeiesc, să nu faceţi nimic. Să vă continuaţi viaţa şi lupta voastră lin, simplu, până ce, fără zbucium, vor veni iarăşi iubirea şi dragostea şi dorul fierbinte după Hristos. Şi atunci toate vor merge bine.
Aşa să vă luptaţi în viaţa duhovnicească: simplu, lin, fără siluire. Acesta este un chip mai sfânt al vieţii duhovniceşti, dar nu este cu putinţă să-l înveţi aşa, pe de rost. Trebuie să pătrundă în chip tainic înlăuntrul tău, aşa încât sufletul tău să-l îmbrăţişeze prin harul lui Dumnezeu. Însă, de multe ori, deşi vrem să-l izbândim, prinde de veste potrivnicul şi ne împiedică. Atunci să punem în faptă acel să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta (Matei 6, 3). Când îl vrei, când sileşti lucrul dumnezeiesc, nu vine. Va veni în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte. (Cf. Matei 24, 50; Luca 12, 46). Aici e o taină; nu pot să v-o lămuresc. Aşa cum mi s-a întâmplat în Patmos.
Când pierdeţi harul dumnezeiesc, să nu faceţi nimic. Să vă continuaţi viaţa şi lupta voastră lin, simplu, până ce, fără zbucium, vor veni iarăşi iubirea şi dragostea şi dorul fierbinte după Hristos. Şi atunci, toate vor merge bine. Atunci harul vă va umple şi vă veţi bucura. O altă taină sunt slujbele: să vă dăruiţi acestora, şi harul lui Dumnezeu va veni în chip tainic.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 202)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro